Amenzi de 170.000 de lei aplicate șoferilor de camioane pe A1, cea mai mare viteză – 159 km/h



Peste 80 de amenzi în cuantum de aproape 140.000 de lei au fost aplicate de polițiștii de la Secția Autostrăzi în urma unei acțiuni care a vizat depistarea șoferilor de camioane de mare tonaj care nu respectă legea transportului de mărfuri, cea mai mare viteză depistată de radar fiind 159 km/h.
Printre cei amendați pentru depășirea vitezei a fost și un bărbat depistat de trei ori de aparatul radar în timp ce se deplasa cu vitezele de 158 km/h,159 km/h și 154 km/h, nu folosea luminile de întâlnire și avea inspecția tehnică expirată, potrivit unui comunicat al Poliției Române remis, joi, MEDIAFAX.
„Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.239 lei, 11 puncte penalizare și reținerea certificatului de înmatriculare”, precizează comunicatul.
Acțiunea a avut loc între orele 6.00 și 11.00 pe autostrada București-Pitești, la kilometrul 36 și a fost coordonată din elicopter.
„În urma acestor activități, echipele de control au aplicat 85 de sancțiuni pentru neregulile depistate. Din totalul sancțiunilor aplicate, 43 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 29 pentru nereguli privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora. Alte nereguli depistate au vizat depășirea tonajului pe osie, defecțiuni tehnice sau refuzul de cântărire”, arată comunicatul Poliției Române.
„De asemenea, în urma controalelor efectuate au fost retrase cinci certificate de înmatriculare, patru pentru defecțiuni de ordin tehnic și unul pentru expirarea inspecției tehnice periodice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de peste 137.000 lei”, precizează documentul citat.
La acțiune au participat 26 de polițiști ai Secției de Poliție Autostrăzi, un echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație (IGA) și lucrători din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
„Cu sprijinul elicopterului pus la dispoziție de către IGA au fost survolate zonele din albia râului Argeș din care se extrag agregate minerale, fiind depistate mai multe camioane încărcate care staționau pe marginea dreaptă a drumului de acces către autostradă, echipajele de la sol au fost îndrumate către aceste zone, camioanele respective fiind dirijate către punctul de control, unde au fost verificate și cântărite”, mai arată comunicatul.