Amenzi de 150.000 de lei aplicate după o amplă razie cu peste 300 de polițiști și jandarmi

O amplă razie care s-a derulat în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Suceava s-a lăsat cu o ploaie de amenzi.

Mai exact, au fost date 205 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei.

De asemenea, au fost suspendate 22 de permise de conducere, iar 10 certificate de înmatriculare au fost retrase.

În ceea ce privește domeniul jocurilor de noroc, au fost indisponibilizate 7 mijloace de joc neautorizate și confiscate diferite sume de bani.

La acțiunea nocturnă au participat peste 300 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, alături de jandarmi și structuri specializate, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipe canine.

”Această acțiune face parte dintr-un plan structurat de măsuri care continuă, bazat pe prezență activă în teren, coordonare interinstituțională și aplicarea fermă a legii, astfel încât respectarea regulilor să fie o constantă, iar siguranța publică să fie menținută în orice moment, nu doar în contexte punctuale”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Acțiunea a fost salutată și de prefectul de Suceava, Traian Andronachi.

”Instituția Prefectului subliniază faptul că astfel de acțiuni nu reprezintă excepții, ci o componentă constantă a modului în care este abordată siguranța publică, cu accent pe prevenție, disciplină și respectarea legii.

Instituția Prefectului transmite felicitări tuturor colegilor din structurile Ministerului Afacerilor Interne care, cu profesionalism, dedicare și responsabilitate, își desfășoară activitatea în teren și contribuie zi de zi la siguranța tuturor cetățenilor județului Suceava.

Siguranța publică nu este un eveniment, ci o stare de normalitate care se construiește prin muncă, rigoare și prezență constantă”, a fost mesajul transmis de prefectul Traian Andronachi.

Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți