Jandarmii care au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la cele două evenimente religioase majore de ieri, de la mănăstirea Putna și de la Basilica Minor de la Cacica, au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, pentru cerșetori care au agasat publicul, comercianți de mărfuri fără acte, dar și pentru două persoane care se manifestau zgomotos pe fond de consum de alcool.
După cum a informat maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, trei dintre amenzi au fost aplicate la Cacica și șase la Putna, fără a se înregistra alte evenimente deosebite.
Numai la Putna, la evenimentul de ieri au fost mobilizați 70 de jandarmi, polițiști și pompieri.