Se întâmplă în România

Amenințat cu moartea pentru terenul cumpărat cu bani grei



– Vasile Solovăstru, din Arbore, reclamă că de câțiva ani a devenit ținta agresiunilor verbale și fizice ale unui consătean, Gheorghe Onuțu
– Deși la Poliția din Arbore au fost formulate mai multe plângeri, situația nu s-a schimbat aproape deloc, starea de tensiune persistând
Tracasat permanent de mai bine de un an pentru o bucată de teren cumpărată cu acte în regulă. Vasile Solovăstru, un bărbat din satul Arbore, trăiește de o anumită perioadă un adevărat coșmar după ce vecinul său, Gheorghe Onuțu, a pus ochii pe o suprafață de 13 ari de teren situat între locuințele celor doi. Din registrul lui Gheorghe Onuțu pare să nu lipsească nici un element al intimidării, de la acțiuni în instanță și până la amenințări cu moartea. Nici plângerile înaintate de Vasile Solovăstru la Poliția din Arbore nu par să fi avut mai mult succes, scenele de violență continuând. „Acest vecin ne tulbură mereu liniștea prin tot felul de amenințări cu moartea, cu focul, dar și prin adresarea unor cuvinte obscene sau jignitoare. În acest sens am formulat plângeri, în urma cărora a fost avertizat de polițiști, numai că totul s-a oprit aici pe motiv că este bătrân și, indiferent de faptele pe care le-ar comite, nu are responsabilitate”, a declarat Vasile Solovăstru. În paralel cu aceste acte, războiul declanșat de Gheorghe Onuțu a fost extins și în sălile de judecată. Prima bătălie a fost deja pierdută la Judecătoria Rădăuți, magistrații de aici luând decizia că terenul pe care-l revendică Gheorghe Onuțu nu-i aparține. „Proprietarul inițial al terenului în litigiu a fost Buliga Floarea. În 1993, Buliga Floarea a încheiat cu reclamantul Onuțu Gheorghe un antecontract de vânzare-cumpărare, dar această convenție nu are valoarea juridică a unui act translativ de proprietate, astfel încât Buliga Floarea a continuat să rămână proprietara terenului. În cursul anului 2000, Buliga Floarea a decedat, unicul său moștenitor fiind Buliga Dragoș, care a devenit astfel noul proprietar”, se arată în sentința Judecătoriei Rădăuți. Șase ani mai târziu, Dragoș Buliga i-a vândut lui Vasile Solovăstru suprafața de 13 ari, care a devenit astfel proprietar al suprafeței respective.
– Martori cercetați pentru mărturie mincinoasă
Pentru suprafața de 13 ari aflată în litigiu, Gheorghe Onuțu a acționat în judecată și Comisia Comunală de fond funciar Arbore. Cu ajutorul unor declarații date de martorii Gheorghe și Ioan Prichici, ambii din Arbore, Gheorghe Onuțu a obținut câștig de cauză atât la Judecătoria Rădăuți, cât și la Tribunalul Suceava, la ultima instanță pe motiv că recursul nu a fost timbrat. Nemulțumit de acest rezultat, Dragoș Buliga a cerut Parchetului din Rădăuți să efectueze cercetări împotriva lui Gheorghe și Ioan Prichici pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Chiar dacă procurorii au dat neînceperea urmăririi penale, Tribunalul Suceava a hotărât că există elemente care conduc la concluzia că mărturiile date de Gheorghe și Ioan Prichici au fost false. În consecință, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru lămurirea situației. Totuși, chiar și în condițiile în care Gheorghe Onuțu ar fi avut câștig de cauză în fața Comisiei Comunale de fond funciar Arbore, magistrații au o altă părere, și aceasta pentru că nu s-ar fi judecat cu cine trebuie. „La începutul anului 2006, reclamantul (n.r. – Gheorghe Onuțu) a inițiat o acțiune în justiție pentru a obține executarea silită a antecontractului încheiat în 1993 cu Buliga Floarea, dar în loc să-l cheme în judecată pe pârâtul Buliga Dragoș, moștenitorul lui Buliga Floarea, s-a judecat în contradictoriu cu Comisia comunală Arbore de aplicare a Legii 18/1991, care nu avea nici o legătură cu acest teren. În aceste condiții, Buliga Dragoș era din anul 2000 proprietarul de drept al terenului”, se arată în sentința Judecătoriei Rădăuți prin care Vasile Solovăstru a câștigat procesul cu vecinul său, Gheorghe Onuțu.



Recomandări