Administratorul unei societăți de transport internațional de persoane, cu sediul în municipiul Suceava, a primit amenințări cu moartea, prin telefon, la scurt timp după ce și-a dat seama că sediul firmei, aflat în imediata apropiere a intrării principale în stadionul Areni (pe fosta locație a restaurantului Palirom) a fost călcat de hoți.
Iliuță Rusu (33 de ani) a venit, miercuri dimineață, la sediul firmei al cărei administrator este, Ilmar Tour. Inițial, tânărul nu a observat nimic în neregulă, însă, după o vreme, și-a dat seama că laptopul de serviciu îi dispăruse.
După ce a căutat prin toată firma, gândindu-se că poate l-a pus prin altă parte, Iliuță Rusu și-a dat seama că laptopul i-a fost furat, mai ales că a găsit spart un geam lateral, dinspre stadion, bănuind că hoțul a intrat pe acolo.
Pentru că mai avea ceva treabă la firmă, Iliuță Rusu s-a decis să-și rezolve mai întâi trebuirile și apoi să meargă la poliție, să reclame furtul.
Numai că, între timp, a primit un apel pe telefonul mobil de la un număr cu identitate ascunsă.
De la capăt celălalt al firului, o voce de bărbat a trecut direct la amenințări.
„Mi-a spus «stați liniștit, laptopul dumneavoastră a fost furat, persoana a fost prinsă și arestată, o să vă primiți laptopul înapoi. Nu faceți denunț la poliție că o să aveți probleme și dumneavoastră și familia dumneavoastră. Dacă mergeți la poliție, vă termin, vă omor…» Și a închis…”, mărturisește Iliuță Rusu. Acesta s-a dus imediat la poliție și a reclamat furtul laptopului, povestindu-le oamenilor legii și despre telefonul de amenințare.
Cu laptopul, într-o pungă de plastic
Cu o noapte înainte, avea să afle de la poliție administratorul firmei de transport internațional de persoane, o patrulă formată din doi agenți de la Biroul Poliției de Ordină Publică Suceava a observat un tânăr suspect în zona stației de autobuz din centrul municipiului reședință de județ.
Respectivul avea asupra sa, într-o pungă de plastic, un laptop. Luat la întrebări de cei doi agenți, tânărul cu pricina, identificat în persoana lui Filuță Purice, în vârstă de 25 de ani de ani, din localitate, a început să o dea în bâlbâială, încurcându-se în explicații.
Dându-și seama că ceva e în neregulă, cei doi agenți de poliție i-au luat laptopul tânărului respectiv, eliberându-i o dovadă în schimb și promițându-i că i-l vor înapoia, după ce vor stabili că într-adevăr îi aparține.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că laptopul ridicat pe bază de dovadă de către polițiști corespundea cu cel sesizat ca fiind sustras, astfel încât în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.