Răfuieli între părinți

Amenințări cu pistolul și toporul între două familii, de la o ceartă a copiilor lor la școală

Amenințări cu pistolul și toporul între două familii, de la o ceartă a copiilor lor la școală
Amenințări cu pistolul și toporul între două familii, de la o ceartă a copiilor lor la școală

Cearta unor copii la o școală din municipiul Suceava a fost motivul pentru care doi indivizi au năvălit în casa unei familii și i-au amenințat pe cei din locuință cu un pistol.
Incidentul, informează poliția, s-a petrecut marți seară, pe o stradă din cartierul Zamca, și a fost anunțat la 112, în jurul orei 20:45, de către
Ana A., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava.
Polițiștii ajunși la fața locului i-au găsit pe toți cei implicați în scandal și au aflat că e vorba de un conflict între două familii vecine, conflict plecat de la cearta copiilor lor minori la școală.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 20:30, Vlad I., în vârstă de 31 de ani, tatăl unuia dintre copiii cu pricina, i-a cerut unui prieten, Iulian R., de 30 de ani, să meargă să-i pună la punct pe vecinii lui, părinții celuilalt copil cu care fiul lui s-a certat la școală.
Cei doi bărbați au intrat în casă, pe ușa deschisă, Iulian R. având asupra sa și un pistol, în încărcătorul căruia, precizează polițiștii, se aflau șase bile din material plastic. Cele două tabere s-au amenințat reciproc, Iulian R. și Vlad I. susținând că la rândul lor au fost amenințați cu un topor de Gheorghe A., în vârstă de 37 de ani, soțul reclamantei.
Toți cei implicați în scandal vor da acum cu subsemnatul la poliție, făcând plângeri de-o parte și de cealaltă pentru amenințare și violare de domiciliu.
„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului investigații criminale Suceava, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, urmând ca în funcție de rezultat să fie efectuată încadrarea juridică a faptei și să se dispună procedural”.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu