– Pirotehniștii au detonat o valiză abandonată pe stradă, dar în final s-a constatat că nu a fost decât o alarmă falsă
O nouă amenințare cu bombă în centrul municipiului Suceava. O valiză abandonată în preajma bisericii Sf. Dumitru a pus pe jar trupele pirotehnice și forțele speciale ale Poliției. Alarma a fost dată de un muncitor de la Rosal. În timp ce muncea în zona respectivă, bărbatul a observat o valiză abandonată pe un trotuar. După discuțiile pe care le-a avut cu angajatele de la un magazin alăturat, muncitorul a aflat că valiza a fost văzută pentru prima dată în jurul orei 9.30. „Vânzătoarele mi-au spus că au observat valiza, dar pentru că în apropiere era și o mașină au crezut că obiectul aparține persoanelor care coborâseră din autovehicul. Mi-au cerut mie să mut valiza, dar am zis că poate fi o bombă, așa că am sunat la 112”, a declarat muncitorul. La fața locului au ajuns în scurt timp specialiștii de la IPJ Suceava, care au executat procedurile standard pentru astfel de situații. Mai întâi coletul suspect a fost tras și pentru că nu a explodat s-a trecut la faza a doua a operațiunilor. Pirotehniștii au deschis valiza distrugând sistemul de închidere cu capse detonante și au constatat că interiorul era gol. Nu este prima dată când pirotehniștii suceveni au parte de astfel de alarme false. În urmă cu câteva săptămâni, alte două genți diplomat au fost distruse, una în parcarea din piața centrală a municipiului Suceava și o alta în parcul central, din apropierea clădirii unde funcționează Parchetele. Coletele au fost considerate suspecte de către cei care le-au găsit, dar în final s-a constatat că erau goale.






