Proprietarii unor terenuri agricole de pe raza comunei Siminicea au de plătit o amendă de 25.000 de lei, după ce, din comoditate, dar și pentru a scăpa mai ieftin, au dat foc miriștilor, pentru a arde resturile vegetale rămase după recoltarea păioaselor.
Pentru că incendiul stârnit reprezenta un real pericol pentru mediu, dar și pentru vegetația și fauna din zonă, comisarii Gărzii de Mediu Suceava au aplicat o amendă de 25.000 de lei, amenda minimă pentru persoanele juridice.
Constantin Huțupaș, comisar-șef adjunct al Comisariatului Regional de Mediu Suceava, a precizat că problema arderilor necontrolate de pe terenurile agricole sau silvice este principala preocupare a comisarilor de mediu în această perioadă, zilnic fiind făcute controale în teren și raportări către București, unde se centralizează evenimentele de acest gen petrecute în întreaga țară.
Conducerea Comisariatului Regional de Mediu Suceava avertizează proprietarii de terenuri agricole că arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este interzisă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.
Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoane fizice și cu amendă de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoane juridice.
Comisarii de mediu atrag atenția asupra efectelor negative ale acestor practici asupra mediului înconjurător prin distrugerea vegetației și faunei din zonele de ardere și din zonele limitrofe, afectarea calității aerului, crearea posibilității apariției unor incendii și diminuarea rezervelor de apă din sol.
Alternativa legală la arderea resturilor de păioase este strângerea acestora cu mijloace mecanizate speciale.
Sezon de foc
Amendă de 25.000 de lei, pentru incendierea miriștilor
