Măsuri

Amendă de 20.000 de lei aplicată celor de la Florconstruct pentru gunoiul neridicat la finalul săptămânii trecute

Gunoiul nu a fost ridicat la finalul săptămânii trecute din mai multe cartiere ale municipiului Suceava
Gunoiul nu a fost ridicat la finalul săptămânii trecute din mai multe cartiere ale municipiului Suceava

Gunoiul care nu a fost ridicat la finalul săptămânii trecute din mai multe cartiere ale municipiului Suceava a intrat și în atenția comisarilor de la Garda de Mediu. Timp de două zile, aceștia au efectuat verificări în teren și au discutat cu reprezentanții firmelor de salubrizare care trebuiau să ridice gunoiul.
Iar concluziile nu au întârziat să apară. Ieri, firma Florconstruct a fost amendată cu suma de 20.000 de lei, iar suplimentar comisarii Gărzii de Mediu au dispus și alte măsuri.
Mai exact, punctele de colectare existente în spatele blocului de pe Mărășești, cunoscut și sub denumirea Blocul Bebelușul, precum și la cel din apropierea Pizzeriei Luca, trebuie desființate. În plus, Florconstruct trebuie să asigure o frecvență mai mare de ridicare a gunoiului pentru a nu se mai ajunge în situația de sâmbătă și duminică.
Contactat telefonic, Vasile Florea, administratorul Florconstruct, a recunoscut că au existat sincope în operațiunea de ridicare a gunoiului și a precizat că a dispus deja suplimentarea numărului de mașini implicate în acest proces.
„Le-am propus și celor de la Primăria Suceava mai multe locații pentru mutarea celor două puncte de colectare a deșeurilor și vom vedea ce soluție va fi adoptată. Pe de altă parte, cred că până nu se finalizează licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de salubrizarea municipiului Suceava vor mai fi și alte probleme de acest fel”, a menționat Vasile Florea.
Verificările celor de la Garda de Mediu au venit după ce mai multe persoane din municipiul Suceava și-au arătat indignarea pentru faptul că mașinile nu au mai ridicat gunoiul timp îndelungat și s-a ajuns ca tomberoanele amplasate să dea pur și simplu pe afară. Este o situație care s-a repetat și cu alte ocazii, dar se pare că a atins punctul culminant la finalul săptămânii trecute.

Recomandări

În locul gardului dărâmat din drumul spre Polivalentă au fost parcate mașini legate prin benzi de semnalizare

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava