„Bustul lui Eminescu”
„Sculptorul nostru premiat la expoziția statului din București, dl. Archip Roșca, profesor la Gimnaziul din Suceava, a terminat, după cum am anunțat deja, un bust al poetului Eminescu. Problema destul de grea, de a face bustul după fotografie, i-a reușit artistului nostru pe deplin, după aprecierea acelor persoane de la noi, care l-au cunoscut pe poet în persoană. Îl vedem în floarea vârstei, cam pe la 1883, când geniul său ajunsese culmea dezvoltării. E un eveniment însemnat acesta, când ne gândim că, dintre busturile bărbaților noștri mari, abia avem astăzi în comerciu bustul lui Alecsandri și al lui Ștefan cel Mare. Și bustul acesta, al lui Eminescu, e menit să fie răspândit în cercurile cele mai largi…Un bust, în ghips, în mărime naturală, costă 40 coroane, ear mai mic, 30 cm, 15 coroane”.
„Patria”, Anul IV, nr. 8, 30 ianuarie 1910.
“Doctorie contra tusei”
„În vremurile vechi, heringul era întrebuințat contra mai multor boli. Astfel, într’o carte de sfaturi medicale de demult, stă scris că heringul vindecă tusea și febra, ba este bun și pentru mușcătura de câine. Pentru a obține aceste vindecări, scrie în carte, trebuie să mâncați heringul foarte proaspăt, sau să-l legați sub talpa piciorului”
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4728, Ianuarie 1936.
„Amenajează o seră”
„Pentru obținerea de răsaduri și legume timpurii, colectiviștii din Bosanci-Suceava amenajează în prezent o seră. Pînă acum s-au executat toate lucrările de tîmplărie, iar sub îndrumarea maistrului legumicol Iulian Dumenco s-a trecut la confecționarea paturilor calde necesare culturilor forțate. Potrivit prevederilor din planul de producție pe acest an, grădina de legume a gospodăriei va fi extinsă de la 11 ha, la 35 ha, fapt care va face ca veniturile bănești ce se vor obține din sectorul legumicol să crească la aproape 700.000 lei”.
„Zori Noi”, Anul XVII, nr. 4710, Suceava, Miercuri 30 ianuarie 1963.