Pentru autoritățile locale

Amenajarea de spații pentru colectarea deșeurilor textile, obligatorie

Colectarea separată a deșeurilor textile
Colectarea separată a deșeurilor textile

Atât la nivelul municipiului Suceava, cât și al celorlalte administrații locale din județ vor trebui luate măsuri pentru colectarea separată a deșeurilor textile, devenită obligatorie de la 1 ianuarie 2025.
Toți producătorii și deținătorii de deșeuri din România au obligația legală de a colecta separat deșeurile textile, conform Legii nr. 17/2023, care aprobă Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Pentru a reduce poluarea și a îmbunătăți reciclarea, autoritățile locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară vor trebui să implementeze sisteme dedicate colectării deșeurilor textile din deșeurile municipale.
Cetățenii, la rândul lor, vor avea obligația să depună deșeurile textile separat, în spațiile special amenajate, și să evite amestecarea acestora cu alte materiale sau deșeuri cu proprietăți diferite.
Autoritățile publice trebuie să stabilească dacă gestionarea acestor deșeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material și să organizeze atribuirea conform deciziei luate.
În acest context, Garda de Mediu Suceava a atras atenția asupra faptului că încălcarea acestor prevederi, respectiv neîndeplinirea obligațiilor și responsabilităților ce le revin autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 45.000 lei.
Impactul industriei textile asupra mediului
Industria textilă este unul dintre cei mai mari poluatori globali, iar deșeurile textile, precum îmbrăcămintea, lenjeria de pat și covoarele, contribuie la degradarea mediului într-un mod similar cu plasticul. În România, se aruncă anual aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile, însă doar între 6-10% sunt reciclate în condițiile actuale.
Cu o colectare separată bine organizată și o industrie de reciclare dezvoltată, procentul de reciclare ar putea crește la 25%, conform estimărilor Asociației Române pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX). Această măsură vine în sprijinul unui mediu mai curat și al unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, contribuind la atingerea obiectivelor ecologice stabilite la nivel european.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Un robot realizat de trei suceveni poate fi soluția spitalelor pentru colectarea deșeurilor de medicamente de la populație

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract