Încă un pas

Ambulatoriul Spitalului de Urgență Suceava s-ar putea redeschide parțial la 1 iulie

Ambulatoriul Spitalului de Urgență Suceava
Ambulatoriul Spitalului de Urgență Suceava

Conducerea Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, împreună cu medicul epidemiolog, a început procedurile pentru redeschiderea unor noi secții pentru pacienții non-Covid și a unor cabinete din ambulatoriul integrat. Directorul medical al spitalului, dr. Valeriu Gavrilovici, a declarat, vineri, în conferință de presă, că ambulatoriul ar putea să fie redeschis parțial la 1 iulie, iar de săptămâna viitoare, de miercuri, să se redeschidă pentru urgențe secțiile Oftalmologie, ORL, Recuperare Medicală, Medicină Fizică și Balneologie, Diabet și un sector pentru patologiile medicale.
Deocamdată, cabinetele din ambulatoriu sunt încă închise, consultațiile fiind asigurate de medici prin telemedicină (telefonic, e-mail sau WhatsApp). Dr. Gavrilovici a arătat că „este greu să facem medicină la distanță în mod corect”, mai ales la disciplinele care presupun contact obligatoriu cu pacientul, dar eforturile spitalului se concentrează pe studierea posibilității ca de la 1 iulie să deschidă măcar o parte din ambulatoriul de specialitate. „Până atunci mai avem de făcut reglaje în planul intern al spitalului, în sensul că în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil, vom încerca să deschidem noi secții pentru urgențe”, a spus medicul.
Acesta a făcut din nou apel către suceveni „să nu se grăbească spre spital decât pentru urgențe” deoarece capacitatea spitalului este încă limitată de necesitatea de a avea un sector tampon în care sunt reținuți pentru testare pacienții cu diverse patologii medicale sau chirurgicale, care sunt transferați pe secții după testarea pentru Covid-19. Dr. Gavrilovici a subliniat că în cazul în care testul PCR este pozitiv, pacienții sunt transferați fie la Boli Infecțioase, fie la Pneumologie.
La această oră, pacienții cu alte patologii infecțioase în afară de Covid-19 sunt dirijați spre alte spitale din județ.

Recomandări

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian