Cele 53 de ambulanțe din județ, cu o valoare de inventar de 7.500.000 de lei (aproximativ 1.720.000 de euro), nu au de două luni asigurare Casco, însă șeful Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, doctorul Daniel Martiniuc, nu vede nimic în neregulă și dă vină pe birocrația din sistem.
Totuși, situația de la Suceava este singulară în toată Moldova, ceea ce ar trebui să îi ridice un semn de întrebare managerului Martiniuc.
Ieri, am luat legătura cu șefii ambulanțierilor din Vaslui, Iași, Galați, Vrancea, Botoșani, Neamț și Bacău, și toți au spus că au autosanitarele asigurate Casco și că nu au avut probleme similare celor de la Suceava.
Cum au reușit?! Au încheiat acte adiționale prin care au prelungit contractele Casco încheiate anul trecut până la demararea licitațiilor pe 2012, astfel încât, în cazul unor probleme – așa cum s-a întâmplat la Suceava – ambulanțele de zeci de mii de euro să nu rămână fără asigurare.
Cum s-au descurcat șefii Serviciilor de Ambulanță din alte județe
La Vaslui, de exemplu, managerii Serviciului de Ambulanță negociază cu reprezentanții firmelor de asigurări o poliță prin care să fie asigurați în cazul unor evenimente nedorite atât personalul medical, cât și pacienții transportați de ambulanțieri. „Am pus niște condiții la licitație, dar acum suntem în faza finală. Pe 30 aprilie, până să expire actul adițional, va fi gata și noul contract”, a declarat directoarea SAJ Vaslui, Aurora Popa.
La SAJ Botoșani, directorul tehnic Radu Nechifor susține că nu a avut niciodată probleme cu asigurările. Anul trecut, licitația demarată în septembrie s-a finalizat în noiembrie, cu o lună înainte de expirarea vechiului contract. „Așa procedăm de fiecare dată. În 2011 am avut cu Asirom, acum am încheiat cu BCR Asigurări, pentru aproximativ același preț”, a precizat Nechifor.
Aceeași situație și la Vrancea. Aici, polițele Casco pentru mașini sunt valabile până în mai 2012, întrucât anul trecut contractul a fost încheiat mai târziu, pe 1 octombrie, după cum a explicat managerul Mircea Stoenoiu.
La Galați, șeful ambulanțierilor, Mihai Polinschi, a rezolvat problema asigurărilor tot printr-un act adițional. La aceeași soluție se gândește și managerul de la Iași, Florin Agape, dacă licitația care se apropie va fi îngreunată. Și la Neamț mașinile au asigurare în caz de accidente sau furturi. „Noi ne facem treburile din timp, încercăm să nu rămânem descoperiți”, spune directoarea SAJ Neamț, Letiția Damoc.
Nici la Bacău lucrurile nu stau altfel, conducerea reușind să reînnoiască asigurările la timp, mai ales că „nu plătim din bugetul nostru, ci din fondurile alocate de Ministerul Sănătății”.
Nu e primul an în care ambulanțele din județ circulă fără Casco
La SAJ Suceava, procedura de achiziție a asigurărilor Casco a început în noiembrie 2011, dar a fost anulată din cauza contestației făcute de o firmă participantă, care a fost descalificată. La 31 ianuarie a.c. au expirat asigurările Casco și, în lipsa unui act adițional, nu s-au mai putut prelungi.
Acum, conducerea SAJ a reluat procedura de achiziții, dar nimeni nu garantează că nu ar putea să apară o nouă contestație.
Șefii ambulanțierilor suceveni se plâng de mecanismul greoi al achizițiilor publice, deși ar fi trebuit să ia în considerare posibilele dificultăți în desfășurarea acestora, mai ales că nu e pentru prima oară când se confruntă cu o asemenea situație.
În 2008, același scenariu. Ambulanțele din județ au rămas fără asigurare Casco, tot în urma unei contestații la licitație. De menționat că, în 2011, mașinile de la SAJ Suceava au fost asigurate Casco la Asirom, valoarea polițelor fiind de aproximativ 100.000 de lei.
Managerul SAJ Suceava ne-a închis telefonul
După ce am aflat de la ceilalți manageri ai serviciilor de ambulanță din județele Moldovei cum reușesc să evite să rămână fără asigurare Casco la mașini, l-am contactat și pe directorul SAJ Suceava, Daniel Martiniuc. „Nu se poate încheia nici un act adițional”, a replicat managerul Martiniuc, iar când i-am spus că în alte județe s-a făcut acest lucru și astfel nu s-a ajuns într-o situație ca cea de la Suceava, ne-a închis telefonul în nas.
Conform legii, managerii pot încheia acte adiționale la vechile contracte pentru maxim patru luni, dacă sunt prevăzători și specifică o clauză în acest sens. De asemenea, ei pot recurge și la achizițiile directe, care, deși mai puțin avantajoase, pot reprezenta o soluție de moment, până când se finalizează licitațiile.






