– Ieri, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță a obținut ridicarea sechestrului printr-o ordonanță președințială de la Judecătoria Suceava
– Daniel Martiniuc a informat în scris Ministerul Sănătății că sechestrul a fost pus la presiunea unui grup de 22 de sindicaliști care încearcă să discrediteze conducerea instituției
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava a obținut ieri scoaterea de sub sechestru a autosanitarelor din județ. Ridicarea sechestrului s-a făcut printr-o decizie președințială a Judecătoriei Suceava. „Ne-am adresat Judecătoriei Suceava invocînd urgența ridicării și suspendării măsurii de executare silită asupra mijloacelor de transport ce aparțin unității, în termen. S-a obținut ordonanță președințială în vederea suspendării și ridicării sechestrului. De asemenea, am considerat necesar să informăm forurile competente pentru a le aduce la cunoștință măsurile întreprinse de noi în ceea ce privește sechestrul ilegal pus pe mașini”, a anunțat directorul SJA Suceava, doctor Daniel Martiniuc.
Pentru obținerea ordonanței președințiale, SJA a trebuit să depună la judecătorie o garanție în valoare de 25 de milioane lei. Daniel Martiniuc a declarat că dacă ordonatorul principal de credite nu va aloca fonduri pentru plata sumelor restante, se are în vedere ca acestea să se dea eșalonat angajaților serviciului din bugetul instituției pentru anul 2006.
Reamintim că, în urma unui litigiu de muncă, autosanitarele din întreg județul Suceava au fost puse sub sechestru, prin ordin judecătoresc, urmînd a fi scoase la vînzare prin licitație publică, deoarece SJA Suceava datorează angajaților săi 3,7 miliarde de lei vechi, reprezentînd opriri de sporuri operate în anul 2003. Din cauza lipsei acute de fonduri, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava a fost nevoită, în anul 2003, să diminueze sporurile angajaților, urmînd ca acestea să fie acordate retroactiv la o suplimentare de buget. Cum și în anii următori bugetele alocate acestui serviciu au fost insuficiente, ambulanțierii suceveni nu au primit sumele restante și, drept urmare, sindicaliștii au acționat în judecată unitatea la care lucrează. Instanța le-a dat cîștig de cauză, Serviciul Județean de Ambulanță Suceava devenind astfel debitor către propriii salariați cu 3,7 miliarde lei, sumă pe care nu o poate acorda nici în acest moment, bugetul pe 2005 al serviciului fiind deja epuizat. În aceste condiții, pentru a se recupera sumele restante, s-a dispus săptămîna trecută punerea sub sechestru a ambulanțelor din județul Suceava.
Joi, 10 noiembrie a.c, SJA a deschis acțiune la Tribunalul Suceava în vederea soluționării dosarului de executare. Prin contestația formulată de către SJA Suceava se solicita instanței desființarea sechestrului pentru că, în conformitate cu legile în vigoare, bunurile proprietate publică sînt „inalienabile”, fiind scoase din circuitul civil și neputînd fi scoase la licitație.
Conducerea SJA Suceava înaintat o adresă către Ministerul Sănătății prin care a adus la cunoștință că decizia punerii sub sechestru a ambulanțelor în vederea vînzării lor prin licitație publică a fost luată de executorul judecătoresc la presiunea unui grup de 22 de sindicaliști, care au dorit tocmai discreditarea conducerii serviciului. De altfel, Daniel Martiniuc și-a făcut publică intenția de a-l acționa în instanță pe liderul Sindicatului „Ambulanța” Suceava – Ovidiu Ungureanu, pentru că i-a compromis imaginea.
