Fiindcă nu-și respectă obligațiile

Ambulanța Suceava, amenințată cu sancțiuni din partea CAS



Cristina Iordăchel: „CAS Suceava a făcut toate demersurile necesare către CNAS pentru completarea integrală a bazei de asigurați”
Cristina Iordăchel: „CAS Suceava a făcut toate demersurile necesare către CNAS pentru completarea integrală a bazei de asigurați”

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) este singurul furnizor de servicii medicale care nu raportează serviciile medicale realizate utilizând Sistemul unic integrat, au informat ieri responsabilii de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, care amenință cu sancțiuni drastice în cazul în care deficiența nu va fi remediată.
Marți, președintele director general al CAS, dr. Cristina Iordăchel, a arătat că printr-o adresă a forului central transmisă instituției pe care o conduce este precizată obligativitatea furnizorilor de servicii medicale care se află în contract cu CAS de a raporta lunar serviciile medicale realizate utilizând Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), iar această obligație este stipulată și în contractele pe care furnizorii le-au încheiat cu CAS Suceava, și a explicat că nerespectarea ei conduce la aplicarea măsurilor de sancționare prevăzute de lege.
Diminuarea valorii de contract, măsura avută în vedere de CAS
„În cazul în care nu respectă această obligație contractuală, în conformitate cu prevederile HGR nr.1714/2008, art.82, CAS Suceava va lua măsura diminuării valorii de contract prin reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract lunară, fiind a doua constatare a nerespectării acestei obligații. Legislația menționată prevede, la a treia constatare a nerespectării obligației contractuale și la următoarele constatări după aceasta, reținerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 5% la valoarea de contract lunară. Reținerea sumei se aplică pentru luna în care a avut loc constatarea, din prima plată ce urmează a fi efectuată”, a subliniat Cristina Iordăchel.
Șeful CAS a declarat că raportarea în SIUI permite doar validarea serviciilor efectuate conform legislației în vigoare și la parametrii de calitate stabiliți prin Normele Contractului Cadru și a adăugat că responsabilitatea penalităților rezultate ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, inclusiv a raportărilor în format SIUI, revine în totalitate reprezentanților legali ai furnizorilor.
Conducerea SJA dă asigurări că va remedia problema
„CAS Suceava a făcut toate demersurile necesare către CNAS pentru completarea integrală a bazei de asigurați, în vederea validării tuturor serviciilor medicale prestate. Completarea bazelor de date cu persoane asigurate se face prin intermediul protocoalelor realizate la nivel național cu celelalte instituții publice, care transmit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate propriile baze de date”, a punctat Cristina Iordăchel.
De cealaltă parte, conducerea SJA, prin directorul medical, Mirela Frățeanu, a declarat că neajunsul semnalat de CAS a fost menționat și în raportul întocmit cu ocazia ultimului control, recent încheiat, și a precizat că acesta va fi înlăturat de luna viitoare.
„Noi nu am avut timpul necesar pentru a implementa acest sistem, spre deosebire de alte județe care au avut la dispoziție o lună sau două. Noi am primit foarte târziu chitul de raportare și adresa prin care ni se cerea acest lucru. Am solicitat apoi o întrevedere cu cei de la CAS, pentru a lămuri anumite aspecte, dar care nu s-a materializat. Oricum, pentru luna august raportarea se face până pe 5 septembrie și se va realiza în format SIUI”, a afirmat Mirela Frățeanu.



Recomandări