Incident

Ambulanță scoasă din circuit, după ce a fost tamponată la poarta Spitalului Clinic de Urgență din Suceava, de un autoturism care a derapat pe gheață

Ambulanța tamponată
Ambulanța tamponată

O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava este indisponibilizată, după ce a fost lovită, marți, pe strada Scurtă din municipiul reședință de județ, de un tânăr șofer a cărui mașină a derapat pe gheață. Ambulanța tocmai plecase din stație la o solicitare și în fața intrării pe poarta B a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” a fost lovită de un autoturism care ieșea din curtea unității medicale.
Purtătorul de cuvânt al SAJ, dr. Adriana Morari, a declarat că, din fericire, nu au fost victime, însă autospeciala are nevoie de reparații și a fost indisponibilizată. „Șoferul ambulanței este o persoană foarte calmă, cu experiență și cu cursuri de conducere defensiva la Academia Titi Aur”, a precizat dr. Morari. Potrivit informațiilor noastre, autoturismul era condus de un tânăr cu experiență relativ redusă la volan, care s-a panicat și a apăsat pedala de accelerație când a văzut că mașina alunecă pe gheață. Rezultatul a fost că autoturismul s-a oprit în mașina de salvare și SAJ are o ambulanță mai puțin pentru solicitări.

Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

O femeie care gonea după ambulanța în care era tatăl său a intrat cu autoturismul într-un copac și un gard