Serviciul de Ambulanță București – Ilfov și SMURD au intervenit, sâmbătă, de la ora 14.00 până la ora 24.00, în cazul a 29 de persoane, civili și jandarmi, care s-au aflat în Piața Universității.
Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a intervenit în cazul a 24 de persoane, iar SMURD a cinci persoane.
Cele 24 de cazuri au fost înregistrate ca făcând parte din cele 330 de urgențe majore de sâmbătă. SAMBI a primit sâmbătă 559 de solicitări.
Dintre cele 24 de persoane care au primit îngrijiri medicale, șase au fost transportate la spital.
Echipele medicale au intervenit pentru persoane intoxicate cu gaze, 11 au leșinat, una a fost semnalată cu febră, iar două aveau dureri toracice.
Totodată, alte trei persoane au suferut traumatisme cranio-cerebrale.
Persoanele care au primit îngrijiri medicale au vârste cuprinse între 25 și 76 de ani.
Echipajele medicale ale Ambulanței București – Ilfov au fost suplimentate sâmbătă pentru a face față solicitărilor.