O solicitare făcută ieri dimineață pentru un bărbat intrat în comă, în fața Casei de Cultură, după ce a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt, a fost rezolvată de Ambulanța Suceava cu întârziere, acuză martorii oculari, care spun că autosanitara a sosit după 20 de minute de la efectuarea primului apel la 112. Mai mult, la bordul mașinii care a sosit la fața locului nu se afla nici un medic, ci doar asistenta și șoferul.
De cealaltă parte, responsabilii de la Ambulanță recunosc că la caz s-a deplasat doar un cadru mediu, din lipsă de personal, dar susțin că răspunsul la solicitare s-a realizat cu promptitudine.
Ieri dimineață, un bărbat în vârstă de 80 ani, din Suceava, venit să achiziționeze mărțișoare de la meșterii populari de pe platoul Casei de cultură, s-a împiedicat la plecare și a căzut, lovindu-se puternic cu capul de asfalt. La scurt timp de la incident, octogenarul a intrat în comă, iar comercianții au chemat Salvarea prin 112, pentru a-l transporta la spital pe bătrânul plin de sânge și aflat în stare de inconștiență.
“Dacă e bătrân, nu înseamnă că trebuie să-l lase să moară”
“Am sunat prima oară la 10.40, iar de-atunci numai eu am dat cel puțin trei telefoane. În afară de mine au mai sunat două persoane. Le-am zis că dacă nu vine o ambulanță mai repede le fac reclamație, dar mi-au spus că n-am decât. Omul deja se zbătea, se învinețea, iar soțul meu s-a dus lângă el să-l ajute, fiindcă tot înghițea sânge și se îneca”, spune Mioara Gheorghe.
“Ei sar furioși și reclamă că nu sunt plătiți bine, dar sunt și foarte comozi. Mașina a venit fără girofar și sirenă, iar asistenta se mișca încet. Dacă e bătrân, nu înseamnă că trebuie să-l lase să moară”, completează o altă comerciantă, ambele femei arătând telefoanele mobile pe care aveau înregistrate orele la care făcuseră apelurile către 112.
În replică, asistenta șefă Lidia Papuc afirmă că, în ceea ce privește timpii de răspuns, datele prezentate de meșterii populari sunt complet eronate, în realitate autosanitara ajungând prompt la fața locului.
“Sunt două calculatoare care pot confirma că nu s-a întârziat la solicitare”
“Ambulanța a fost solicitată la ora 10.40, la 10.42 a plecat din stație, iar la ora 11.08 s-a întors în curtea unității. Pacientul a fost înregistrat în calculatorul de la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Suceava la ora 11.01, iar aici trebuie precizat că fișa a fost întocmită după ce asistenta de pe ambulanță a predat pacientul medicului de serviciu. Și asta, fiindcă bolnavul se afla în stare gravă, iar la recepție era coadă. Nu avem cum să ne ascundem fiindcă sunt două calculatoare, al nostru și cel de la UPU, care pot confirma că nu s-a întârziat la solicitare”, spune reprezentatul Serviciului de Ambulanță.
Lidia Papuc a adăugat că la fața locului nu a fost trimis un medic din lipsă de personal, dar și pentru că la momentul respectiv nu se știa că este vorba de o urgență.
“În stație erau doi medici, care lucrează pe cele două mașini de urgență de tip C, în condițiile în care noi ar trebui să ne desfășurăm activitatea cu patru, cinci doctori pe tură. Știam că e vorba de un pacient cu o plagă frontală, dar putea să nu fie nimic grav, doar o persoană aflată sub influența consumului de alcool. Dacă fiecare medic ar merge cu mașina de urgență la toate cazurile de acest gen n-am mai avea cu ce să ne deplasăm la accidentele rutiere cu multe victime. Numai miercuri după-amiază am înregistrat șase solicitări pentru persoane căzute în stradă sau cu intoxicații etanolice”, declară asistenta șefă.
Bărbatul căzut în stradă a fost internat direct la Reanimare
Ea a ținut să precizeze că, la acest caz, ambulanța s-a deplasat cu semnalele acustice și luminoase puse în funcțiune, iar la fața locului a sosit, după câteva minute, și o a doua autosanitară.
„Șoferul a oprit sirena și girofarul când a ajuns la caz. Întotdeauna ne deplasăm așa la solicitări, chiar dacă lumea ne sesizează în repetate rânduri că poluăm fonic atmosfera. Am trimis și o a doua mașină fiindcă dispecerii au înțeles că ar mai fi o persoană căzută în stradă. Noi încercăm întotdeauna să ne facem cât mai bine treaba, în ciuda faptului că ne confruntăm cu diferite lipsuri”, a completat responsabilul de la Ambulanța Suceava.
Bătrânul căzut ieri în stradă, Vasile M., de 80 ani, a fost dus la Spitalul Suceava și internat direct la Reanimare. Medicii au depistat că bărbatul este grav bolnav, el având o tumoră cerebrală care a provocat metastaze.
De menționat că, în oraș, o ambulanță care pleacă din stație (aflată în Suceava pe strada Scurtă), trebuie să ajungă la caz în cel mult 15 minute, în condiții normale de trafic.
Acuzații
Ambulanța a făcut 20 de minute de la stație până în centru, la un pacient în comă
