Răspuns

AMBRO va spune astăzi dacă va investi pentru reducerea poluării în Suceava

AMBRO va spune astăzi dacă va investi pentru reducerea poluării în Suceava
AMBRO va spune astăzi dacă va investi pentru reducerea poluării în Suceava

– Garda de Mediu Suceava a solicitat ca investiția de 10.000 de euro să fie făcută până în 31 iunie 2008
Sucevenii vor afla astăzi cât timp vor mai fi intoxicați cu metilmercaptan. Societatea suceveană AMBRO este așteptată să dea un răspuns la propunerea Gărzii de Mediu Suceava cu privire la devansarea datei pentru o investiție care ar reduce nivelul emisiilor de metilmercaptan.
Conform programului de conformare, stabilit în autorizația de funcționare a societății AMBRO, investiția ar trebui făcută până în 30 iunie 2009. Este vorba despre realizarea unei conexiuni între instalația de incinerare a gazelor necondensabile pe cazanul de regenerare și cuptorul de var, care să permită spălarea gazelor sulfuroase și reducerea emisiilor de dioxid de sulf în aer. Această investiție ar costa societatea doar 10.000 de euro, dar ar reduce considerabil disconfortul pe care îl creează zilnic locuitorilor din Suceava.
Reprezentanții AMBRO explică motivul pentru care, în anumite perioade, emisiile de metilmercaptan și mirosul specific au un nivel mai ridicat prin faptul că instalația de ardere a gazelor rezultate din producerea celulozei, care sunt explozibile, este prevăzută cu un sistem de siguranță, format din supape. Instalația este controlată de un computer care, atunci când primește informații despre acumulări foarte mari de gaze, permite deschiderea supapelor de la cazanul de regenerare și eliberarea unei cantități mai mari de mercaptan în atmosferă. Potrivit comisarului Constantin Harasim, realizarea conexiunii între cazanul de regenerare și cuptorul de var ar determina ca, în momentul unei avarii la una dintre instalații, gazele să fie redirecționate spre cealaltă instalație, evitând emiterea lor în atmosferă.
Garda de Mediu Suceava a solicitat societății AMBRO să devanseze cu un an termenul pentru această investiție, astfel încât problema emisiilor masive de metilmercaptan să fie rezolvată până în 30 iunie 2008. În 19 septembrie, Consiliul de Administrație al SC AMBRO a decis însă suspendarea, pe o perioadă nedeterminată, a activității de fabricare a hârtiei kraft. Au rămas în funcțiune activitățile de preparare a maculaturii, de fabricare a hârtiei din maculatură, de fabricare a cartonului ondulat și a cutiilor din carton ondulat, precum și activitățile conexe de captare și tratare a apei brute, de incinerare a deșeurilor lemnoase, de epurare a apelor reziduale și de deshidratare a nămolului organic rezultat.

Recomandări

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak

Gheorghe Șoldan anunță că Palatul Administrativ din Suceava va fi redeschis după devastatorul incendiu din 2021