Ambasadorul Rusiei: Considerăm imposibilă ridicarea imunității diplomatului implicat în accident



Ambasadorul Rusiei la București, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat, joi, că, în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena, este considerată imposibilă ridicarea imunității diplomatului implicat în accident și a precizat că acestuia i s-a oprit mandatul și a părăsit miercuri România.
Malghinov a precizat că ambasada încă o dată își exprimă „regretul profund în legătură cu consecințele grave” ale accidentului care a avut loc duminică 21 octombrie, în urma căruia o tânără a fost accidentată.
„Exprimăm sincera compasiune față de rude și cei apropiați, pentru noi esențială este sănătatea domnișoarei, ambasada se află într-un contact permanent cu autoritățile spitalului”, a precizat Oleg Malghinov.
„Pe lângă acestea, în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena cu privire la relații diplomatice și practica internațională, considerăm imposibil ridicarea imunității diplomatului care a săvârșit acest accident”, a adăugat ambasadorul.
El a precizat că, în legătură cu aceasta, „partea rusă a luat decizia de a termina imediat mandatului” diplomatului, acesta părăsind România miercuri.
„Apreciem fidelitatea autorităților române față de respectarea principiilor dreptului internațional, care, prin Convenția de la Viena, garantează circulația liberă a diplomaților și dreptul lor de a părăsi teritoriul statului și, de asemenea, dorința părții române de a rezolva acest caz fără politizare exagerată. Din partea rusă se va căuta aceeași abordare nepolitizată în viitoarea investigarea a accidentului”, a mai spus el.