Ambasadorul Republicii Kazakhstan a subliniat faptul că, în timpul misiunii sale diplomatice, începută de aproximativ un an, a reușit să cunoască mai bine cultura, tradiția și spiritualitatea poporului român, majoritar ortodox, argumentând astfel de ce a ales să includă județul Suceava în itinerarul său.
În perioada 28-30 noiembrie 2020, Excelența Sa, Nurbakh Rustemov, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazakhstan în România, s-a aflat într-o delegație oficială în județul Suceava, prilej cu care a vizitat și câteva monumente istorice bisericești bucovinene. Excelența Sa a fost însoțit de Kairat Karabayev, ministru consilier, Serzhan Shagatayev, secretar economic, Azamat Kagenov, consul, și Tudor Afanasov, Președinte al Asociației Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă. Din delegația română au făcut parte Pr. Constantin Oprea, consilier eparhial la Sectorul Cultural, și Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente și Patrimoniu din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Domnul ambasador a subliniat faptul că, în timpul misiunii sale diplomatice în România, începută de aproximativ un an, a reușit să cunoască mai bine cultura, tradiția și spiritualitatea poporului român, majoritar ortodox, argumentând astfel de ce a ales să includă în județul Suceava în itinerarul său. A menționat și faptul că în Republica Kazakhstan trăiesc în acest moment 3 milioane de creștini, din totalul de aproximativ 19 milioane de locuitori.
Scopul prezenței sale în Suceava este cel de a înteți dialogul dintre România și Kazakhstan, ca premisă a cooperării și cultivării relațiilor în domeniile economic, educațional și cultural. Domnia sa a punctat că și componenta spirituală este importantă, mai ales având în vedere rolul semnificativ pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societate prin promovarea valorilor creștine ale păcii și bunei înțelegeri. Totodată, a amintit și de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Mitropolit onorific, în Kazakhstan, cu ceva timp în urmă. Excelența Sa a apreciat că România reprezintă un partener relevant pentru Republica Kazakhstan, atât economic, cât și diplomatic, cultural și academic, exprimându-și întreaga deschidere pentru colaborarea cu oamenii de afaceri din județ, cu Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava, dar și cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în ceea ce privește valorificarea patrimoniului cultural religios.
Primul obiectiv vizat de delegația din Kazakhstan a fost Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava, unde a fost primit de domnul rector, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, prof. univ. dr. Adrian Graur, președinte al Consiliului strategic al universității, lector univ. dr. Codruț Șerban și lector univ. dr. Vasile M. Demciuc. În cadrul întrevederii, s-a discutat oportunitatea de a continua schimburile academice și de a derula mobilități cu instituții similare din Kazakhstan, avându-se în vedere cele patru acorduri de colaborare. Totodată, s-a propus deschiderea unor programe de studii cu diplomă recunoscută în ambele state.
Următoarele obiective au fost Primăria Suceava și Cetatea de Scaun, unde Excelența Sa a remarcat monumentalitatea cetății și bogata sa istorie, precum și modul cum aceasta a fost restaurată și conservată.
A urmat apoi Catedrala Arhiepiscopală – Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, unde Arhid. Vasile M. Demciuc a prezentat un scurt istoric al acestui monument UNESCO, și a punctat contribuția acestuia la patrimoniul cultural religios al României și cel cultural universal. Următorul monument UNESCO inclus în itinerar, a fost Mănăstirea Voroneț, oaspeții fiind impresionați de rafinamentul frescelor, cu un mesaj spiritual puternic ce poate fi perceput nu doar de creștini, ci și de alte confesiuni. La Mănăstirea Dragomirna, atenția le-a fost atrasă de dantelăria în piatră a turlei bisericii, dantelărie cu profunde rădăcini în decorurile orientale.
În drum spre Mănăstirea Putna, delegația a făcut un popas la Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” – Rădăuți, un exemplu pentru modul în care Biserica Ortodoxă Română transpune în practică îndemnul iubirii de aproapele și acordă ajutor celor care au cea mai mare nevoie de el.
Mănăstirea Putna și muzeul acesteia au oferit prilejul unui moment de reflecție cu privire la păstrarea valorilor de către Biserică, valori care constituie o adevărată carte de identitate spirituală a poporului român. Din respect pentru cei care au promovat aceste valori, diplomații au aprins mai multe lumânări, gest emoționant având în vedere că sunt de altă confesiune.
La Mănăstirea Sucevița i-a impresionat atât spațialitatea incintei, cât și programul iconografic, cu a sa temă centrală Scara Virtuților, concluzionând că înțelegerea acestei scări poate ajuta pe fiecare om să-și cunoască menirea în această lume.
La finalul vizitei, Excelența Sa Nurbakh Rustemov a mulțumit pentru căldura și ospitalitatea cu care a fost primit în fiecare loc și și-a exprimat intenția de a reveni pentru a aprofunda cunoașterea patrimoniului bogat al acestei zone. (au consemnat: Pr. Constantin OPREA și Arhid. Vasile M. DEMCIUC, sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților).
Ambasadorul Republicii Kazakhstan a vizitat biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
