Ambasadorul Poloniei la București, Jacek Paliszewski, va inaugura, în cursul zilei de astăzi, o grădiniță în localitatea Poiana Micului, fondurile pentru realizarea acestei investiți fiind asigurate cu sprijinul Guvernului din Polonia.
Prezent la Suceava, ambasadorul Poloniei a declarat că modernizarea grădiniței din Poiana Micului s-a realizat în cadrul proiectului „Copiii Bucovinei”, urmând ca în perioada următoare astfel de investiții să se realizeze și în alte localități în care există comunități de etnici polonezi. „Vreau să precizez că deși grădinița este realizată cu fonduri din Polonia, de noile dotări vor beneficia toți copiii care vor învăța în unitatea respectivă și nu numai cei ai etnicilor poloni”, a precizat Jacek Paliszewski. Pe de altă parte, deputatul Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a ținut să sublinieze faptul că în localitatea Poiana Micului ar urma să se realizeze un proiect cu finanțare din Polonia, și care vizează construirea unei școli. Longher a explicat că este posibil ca lucrările de construcție a acestei școli să demareze în cursul verii acestui an. Mai mult, deputatul a spus că Uniunea Polonezilor a solicitat primăriei din Mănăstirea Humorului transferul către această organizație a Casei de Cultură din Poiana Micului, în vederea renovării acesteia. „Dacă ne vor transfera această clădire, Uniunea Polonezilor din România se angajează să o renoveze, urmând ca de ea să beneficieze toată populația din această localitate”, a spus Ghervazen Longher.






