Întâlnire

Ambasadorul Poloniei a vizitat municipiul Rădăuți



Ambasadorul Poloniei la București, excelența sa, domnul Jacek Paliszewski, a fost ieri după amiază oaspetele municipiului Rădăuți, în cadrul unei scurte vizite pe care a efectuat-o la invitația deputatului PD de Suceava, Aurel Olărean, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă. În cadrul acesteia a avut loc o întâlnire, la Biroul Parlamentar PD din municipiu, la care au participat primarul rădăuțean Mihai Frunză, atașatul economic de la Ambasada Poloniei, Tomasz Suprowicz, deputatul Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Longher Ghervazen, cît și consilierii deputatului Olărean. După o scurtă discuție în care au fost apreciate relațiile cu comunitatea polonă din zona noastră, s-a pus problema înfrățirii municipiului Rădăuți cu o localitate din Polonia, cît și dezvoltarea unor relații, de la cele comerciale până la cele economice, în același context, inițiativă care a fost bine primită de ambele părți. “Sunt bucuros că ambasadorul Poloniei ne-a onorat cu această vizită, dar mai bucuros sînt de faptul că s-a discutat despre înfrățirea Rădăuțiului cu o localitate din țara prietenă, despre posibilitatea realizării unor relații economice, cu atât mai mult cu cît la această întâlnire a participat și atașatul economic, domnul Tomasz Suprowicz”, a declarat pentru Monitorul de Suceava, deputatul Aurel Olărean.



Recomandări

Ambasadorul Republicii Coreea în România va efectua o vizită oficială în județul Suceava la invitația consulului Dumitru Mihalescul

Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul
Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Rim Kap-soo și consulul onorific Dumitru Mihalescul