Ambasadorul Olandei la București, Tanya Van Gool, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că reticențele țării sale față de aderarea României în acest stadiu la Schengen țin de faptul că politicienii de la Haga nu pot explica alegătorilor lor că lucrurile stau bine, pentru că au văzut că nu e așa
„Politicienii olandezi nu pot explica cetățenilor care i-au ales că lucrurile stau bine, pentru că au văzut că lucrurile nu stau bine”, susține diplomatul olandez.
Diplomatul olandez susține că în primii trei ani de după aderarea României la UE, în 2007, nu s-a întâmplat nimic pentru realizarea progreselor necesare în justiție, prevăzute de MCV, ci doar în ultimul an au început acțiuni în acest sens.
Tanya Van Gool precizează că Olanda așteaptă următoarele două rapoarte ale CE pe tema justiției pentru o evaluare a progreselor înregistrate de România în acest domeniu, precizând că prin raport al CE înțelege doar rapoartele finale, care conțin și evaluările de natură politică și care sunt publicate anual în luna iulie, și nu documentele interimare de genul celui publicat vineri.
Referindu-se la raportul interimar pe justiție publicat vineri, ea a spus că a fost surprinsă de conținutul pozitiv al documentului, apreciind însă că România merita acest lucru, deoarece „au fost făcuți pași – cu dificultate, ce e drept – dar trebuie menționați și consolidați”.
Diplomatul olandez a spus că printre măsurile concrete pe care țara sa le așteaptă din partea României în domeniul justiției se numără implementarea codurilor de procedură, uniformizarea jurisprudenței și transparența în desfășurarea cazurilor de corupție. „Avem nevoie de transparență în desfășurarea cazurilor de corupție. Știm că unele persoane sunt puse sub acuzare, iar altele, nu”, afirmă Tanya Van Gool. Ea mai declară că este necesar ca durata proceselor să fie mai scurtă.
Tanya Van Gool apreciază că, poate, ceea ce nu a fost clar de la început în România a fost faptul că există mai mult decât doar elementele tehnice în ceea ce privește aderarea la Schengen.
Ea vorbește și despre companiile olandeze, spunând că acestea au ales România pentru că este o țară care oferă oportunități de a obține profit. Ea spune că investitorii se plâng de controalele prea numeroase și de birocrație și că există câteva firme care doresc să se retragă de pe piața românească, tot așa cum sunt întreprinderi olandeze care se pregătesc să investească în România.
Prezentăm interal interviul acordat agenției MEDIAFAX de Tanya Van Gool:
Reporter: Acordul de coaliție semnat în toamna lui 2010 de către liberali și creștin-democrații din Olanda notează că Guvernul de la Haga va pleda în cazul aderării României și Bulgariei la Schengen pentru două rapoarte anuale. Aceste două rapoarte se vor referi la corupție și la reforma în domeniul justiției. Această măsură este încă valabilă? Ce a făcut Olanda în acest sens?
Tanya Van Gool: Pentru a clarifica informațiile: în acordul semnat de partenerii de coaliție s-a scris că nu vom fi de acord cu aderarea României la Spațiul Schengen în primăvara acestui an, dacă nu se notează suficiente progrese în domeniul reformei justiției. Nu am spus că avem nevoie de două rapoarte. Am spus, mai târziu, când am fost întrebați ce înseamnă și cum vom măsura progresele, am spus că va trebui să vedem două rapoarte cu progresele înregistrate pentru a verifica în ce măsură s-au făcut aceste progrese. Pentru că asta măsurăm, progresele.
Rep.: Deci, practic, aveți nevoie de încă două rapoarte MCV pentru a vedea cum merg lucrurile în domeniul justiției.
T.V.G.: Da. Dar acest lucru l-am spus mai târziu. El nu a fost inclus în acordul de coaliție. S-a întâmplat recent, când ministrul nostru pentru afaceri europene a vizitat Parisul. A fost întrebat cum vom măsura aceste progrese și el a spus că nu noi măsurăm progresele, ci Comisia (Comisia Europeană – n.r.). Comisia scrie rapoartele și, practic, avem nevoie de două rapoarte care să specifice în ce măsură s-au înregistrat progrese pentru ca noi să justificăm față de electoratul nostru dacă procesul de reformă merge la o viteză despre care credem că poate să justifice încrederea noastră.
Rep.: Prin urmare, nu veți spune nimic până în vară legat de aderarea României.
T.V.G.: Nu, putem vorbi despre asta, așa cum facem și acum. Avem multe întrevederi bilaterale. Decizia nu depinde de olandezi. Decizia este una luată într-un cadru european, de toate statele. Deci, nu este vorba doar despre Olanda, iar discuția are acum loc la un nivel politic. Este o decizie pe care o luăm împreună cu toate celelalte state membre și care va fi dezbătută ori de câte ori se va afla pe agendă. Deci, așteptăm să fie pe agendă și, între timp, observăm progresele României.
Rep.: Vom reveni imediat la problema progreselor. Înainte însă aș vrea să vă întreb despre o declarație făcută de ministrul afacerilor europene, Ben Knape, care a spus că „Olanda se alătură Franței, Germaniei, Finlandei și altor țări pentru a spune că România și Bulgaria nu pot, în acest stadiu, să adere la Spațiul Schengen”. Ce a vrut ministrul să spună prin expresia „în acest stadiu”?
T.V.G.: În primul rând, un raport a fost publicat vineri, dar el este un raport asupra unui număr de măsuri luate, nu este o apreciere politică. Așa că așteptăm raportul din vară. Ministrul, folosind expresia „în acest stadiu”, a vrut să spună că nu avem suficiente elemente pentru a face o evaluare a progreselor. Asta a vrut să zică. Pentru că măsurarea progreselor este făcută de Comisie, nu de noi. Bine, noi nu extragem elemente doar din ceea ce citim. Sunt mai multe elemente pe care le utilizăm pentru a vedea ce se întâmplă în România: evident, informațiile furnizate de noi ca ambasadă reprezintă o sursă. În al doilea rând, avem întâlnirile cu miniștrii și politicienii din țara dumneavoastră. În al treilea rând, luăm în calcul măsurătorile făcute de Comisie în rapoarte. În al patrulea rând, surse de furnizare de informații sunt vizite ale oamenilor – nu politicieni -, ale jurnaliștilor. Se pun toate acestea la un loc și despre asta discutăm.
Rep.: Tot legat de declarația ministrului Knape. Este o cerere pe care cred că de-a lungul timpului au formulat-o mai multe persoane – inclusiv europarlamentari – nu numai pentru Olanda, ci pentru toate statele care au anunțat că se opun aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Ce măsuri specifice, concrete, așteaptă Olanda pentru a-și schimba opinia?
T.V.G.: Nu este o singură măsură. Sunt mai multe și, dacă vă uitați la raportul recent al Comisiei, un număr dintre acestea sunt deja menționate. Pot menționa câteva măsuri, dar lista nu este exhaustivă. Dacă vă uitați în raportul Comisiei, s-a vorbit despre un număr de legi care au fost adoptate. Dar aceste legi trebuie implementate. De exemplu, codurile de procedură au fost adoptate, dar trebuie și implementate pentru a fi operaționale. Acest lucru nu s-a făcut. Înțelegem că lucrurile nu se pot realiza atât de repede pe cât ar trebui, dar este un lucru care trebuie făcut. Pentru aceasta vă trebuie resurse umane, vă trebuie bani. Este o problemă dificilă pentru că, în același timp, România a tăiat bugetele mai multor instituții. Apoi, este o mare nevoie de uniformizare a jurisprudenței. Legea trebuie interpretată de toate instanțele în același mod pentru a avea încredere în deciziile judecătorești. Apoi există un număr de persoane arestate. Dar nu știm care este urmarea acestor cazuri! Și nici cât de repede continuă procedurile ulterioare.
Apoi, avem nevoie de transparență în desfășurarea cazurilor de corupție. Știm că unele persoane sunt puse sub acuzare, iar altele, nu. Și știm că nu depinde doar de instituțiile guvernamentale și că trebuie respectată separarea puterii executive de cea judecătorească. Dar avem nevoie ca toată România să fie implicată în lupta împotriva corupției și nu doar o parte, adică nu doar Guvernul, ci și celelalte părți implicate în lupta împotriva corupției.
Rep.: Și ultima întrebare legată de declarația domnului Knape. El a spus că – citez din nou – „Olanda se alătură Franței, Germaniei, Finlandei și altor țări pentru a spune că România și Bulgaria nu pot, în acest stadiu, să adere la Spațiul Schengen”. Se știau rezervele Franței, ale Germaniei, oarecum și cele ale Finlandei. Dar care sunt „celelalte țări” care se opun aderării?
T.V.G.: Sunt alte țări care ezită. Eu nu pot să vorbesc despre poziția altor state, eu pot să vorbesc doar despre poziția Olandei. Dar el are discuții, în marja diferitelor consilii UE, cu parteneri europeni și se referă la pozițiile acestora care nu au fost încă făcute publice. Dar discuțiile au loc în continuare în cadrul consiliilor de miniștri și pe parcurs partenerii își vor schimba pozițiile sau vor alege să nu le facă publice.
Rep.: Autoritățile române – mă refer în mod special la ministrul de Externe, Teodor Baconschi – au spus că speră ca problema aderării la Schengen să fie tranșată până la finalul președinției ungare a UE, iar aderarea propriu-zisă să se producă în acest an. Credeți că este un proiect realist?
T.V.G.: Depinde foarte mult de președinție (președinția ungară a UE – n.r.) și de agendă, de dorința și capacitatea președinției ungare de a pune anumite teme pe agendă astfel încât acestea să poată fi dezbătute. În ceea ce privește Olanda, noi avem nevoie să vedem două rapoarte privind progresele. Deocamdată așteptăm în vară să vedem raportul. Ministrul nostru a spus că are nevoie de două rapoarte. Acum, dacă el va avea voința să își schimbe opinia după un singur raport, nu știu. Este poziția politică a ministrului meu despre care va trebui să-l întrebăm. Dar cred că acum este prematură o decizie.
Rep.: În ceea ce privește primul raport. Când am vorbit despre interviu, întrebam ce vă așteptați să vedeți în acesta. Acum am să vă întreb cum vi se pare conținutul acestuia. Unii spun că are un conținut prea pozitiv.
T.V.G.: Vă referiți la raportul interimar care a fost publicat vineri.
Rep.: Da, cel publicat vineri.
T.V.G.: Acela este un raport interimar. Eu când mă refer la raport, mă refer la rapoartele din vară, din iulie. Raportul interimar m-a surprins și pe mine prin conținutul pozitiv. Dar cred că România îl merita, pentru că au fost făcuți pași – cu dificultate, ce e drept, dar trebuie menționați și consolidați. Așa cum am spus, există aspecte categoric pozitive – precum legea ANI. Acum trebuie să vedem implementarea și aplicarea legii ANI. Am văzut dificultățile legate de alegerea noului CSM. Avem o nouă alcătuire care să sperăm că va fi validată în curând, odată cu alegerea a trei noi membri. Și am văzut schimbarea mai multor oameni și sperăm că vor avea ocazia de a munci cu adevărat la reforma magistraturii. Putem menționa ca aspecte pozitive faptul că s-au întâmplat lucruri, dar nu înseamnă că au și fost duse la bun sfârșit. Pentru că aprobarea este primul pas, iar al doilea pas este implementarea propriu-zisă. Iar acest lucru trebuie să-l vedem – mai multă eficiență în reforma judiciară și în capacitatea magistraților. De asemenea, prevenția și sancțiunea trebuie să meargă împreună. Poți lua măsuri preventive dar apoi, dacă acestea nu sunt duse la îndeplinire, trebuie să existe sancțiuni clare.
Rep.: Faceți referire aici și la ceea ce anumiți analiști, dar și unii politicieni au criticat faptul că sunt multe arestări, dar nu și multe decizii finale de condamnare.
T.V.G.: Da. Și nu mă refer numai la acest aspect, ci și la faptul că uneori durata proceselor este prea mare. Ceea ce urmează punerii sub acuzare trebuie să se desfășoare mai repede. Acum avem legea micii reforme în justiție, care este un element pozitiv subliniat în raport, care va ajuta la urgentarea proceselor. Dar nu am văzut încă acest lucru pentru că legea micii reforme a fost adoptată recent. Deci, avem un raport care arată ce a fost făcut, dar efectele acestor lucruri care au fost adoptate și pe care le arată raportul trebuie văzute. Și așteptăm să le vedem. În raportul din vară… și poate că până atunci este un termen prea scurt pentru că unele elemente nu pot fi realizate peste noapte. Și noi știm asta. Nu e problema că România este prea înceată, ci că sunt lucruri care iau timp – trebuie puse pe agendă, trebuie datate, uneori au nevoie de o reformă legală, ceea ce ia timp. Uneori, presupune sume mari de bani, pregătirea magistraților. Sunt lucruri care durează. Dar nu cred că trebuie să facem o judecată pe baza lucrurilor care ar trebui să se întâmple.
Rep.: Credeți că politicienii care au anunțat aderarea la Spațiul Schengen pentru martie 2011 au fost prea grăbiți? Pentru că s-a anunțat această dată – martie 2011 – ca un fel de speranță națională.
T.V.G.: Nu cred că politicienii au stabilit data. Ei au sperat că se va întâmpla așa. Au anunțat așa atunci când s-au stabilit elementele tehnice pentru evaluarea la Schengen. A existat speranța că, odată cu stabilirea elementelor tehnice, totul va fi clar. Și poate că ceea ce nu a fost clar de la început a fost faptul că există mai mult decât doar elementele tehnice în ceea ce privește Schengen.
Rep.: Am observat că faceți o puternică legătură între subiectul aderării la Spațiul Schengen și Mecanismul de Cooperare și Verificare. Dar autoritățile române au subliniat în permanență și continuă să sublinieze faptul că nu există nicio legătură între cele două. Cum răspundeți?
T.V.G.: Nu am făcut eu o legătură puternică. Spun doar că evaluarea tehnică privind Schengen a fost făcută, că ea este pozitivă și a fost aprobată. Ce am spus în declarațiile anterioare este că în țara mea s-a schimbat curentul politic, cel puțin în țara mea. Oamenii sunt îngrijorați de faptul că, dacă frontierele Schengen vor fi schimbate prin includerea României și Bulgariei, nu vor avea suficientă încredere că sistemul legal din aceste două țări poate contrabalansa elemente negative care ar putea veni din exterior. Prin elemente negative mă refer la traficul de persoane, contrabandă care ar putea fi intensifcate pentru că oamenii din exterior cred că se poate pentru că frontiera nu e bine controlată. Și chiar dacă România face tot ce poate, este posibil să nu aibă mijloacele necesare. De asemenea, este problema resurselor umane la frontieră. A avea destui oameni, bine pregătiți și suficient de conștienți de ceea ce înseamnă integritatea.
Rep.: Dar ceea ce faceți dumneavoastră nu presupune practic introducerea unor noi criterii? Adică această evaluare a fost pozitivă și deodată o țară spune: „Ne opunem pentru că avem în continuare dubii”. Nu se creează astfel un precedent periculos?
T.V.G.: Periculos pentru ce?
Rep.: Pentru alte situații în care va fi posibil ca o țară să spună: „da, există reguli clare care, da, sunt îndeplinite dar eu sau poporul avem dubii privind lucruri care s-ar putea să nu meargă”. Nu este vorba despre o discriminare? De fapt, s-a vorbit deja de o discriminare.
T.V.G.: A fost prezentată ca o discriminare dar, vedeți, Olanda a avut această poziție încă de la început. MCV a fost impus cu un motiv, și anume pentru că nu am avut încredere că sistemul de justiție funcționează. Altfel nu ar fi existat un MCV, cum nu a existat nici în cazul altor aderări.
Rep.: Dar eu vorbeam despre Schengen.
T.V.G.: Da, dar când MCV a fost stabilit și am sperat că 3-4 ani mai târziu vom vedea o evoluție imensă, astfel încât inclusiv condiționalitățile MCV să fie îndeplinite. În aceste condiții, discuția noastră nu ar fi avut loc. Dar așa cum am văzut de la început, în primii doi ani aproape că nu a existat niciun progres și atunci oamenii au început să spună că Mecanismul nu a fost impus degeaba, că el trebuie dus la îndeplinire și s-a insistat în acest sens de către un număr de state. Evident, rapoartele nu au fost prea bune și atunci au apărut consecințele asupra opiniei politice. Iar acest lucru nu s-a întâmplat numai în Olanda, dar nu am voie să vorbesc despre alte țări, ci numai despre Olanda. Iar oamenii au spus: „Stai, e bine. Aveți MCV care nu este respectat cu strictețe. Acum veți avea Schengen și vor fi consecințe. Este ok, dacă sistemul judiciar dă rezultate. Dacă avem oameni condamnați la frontieră, este bine. Dar nu avem încredere pentru că nu vedem lucrurile întâmplându-se”. De aceea politicienii olandezi nu pot explica cetățenilor care i-au ales că lucrurile stau bine, pentru că au văzut că lucrurile nu stau bine. Pentru că rapoartele nu sunt pozitive. De aceea s-a făcut o legătură la nivel politic. Pentru că noi știm că nu există încredere în sistemul de justiție. Și că nici nu s-a dovedit în trecut că ar trebui să existe. Vorbesc despre trecut, despre perioada începând din 2007. Suntem în 2011 și abia în ultimul an am văzut un număr de lucruri întâmplându-se. Dar înainte, trei ani, nu am văzut nimic.
Rep.: Întrebare directă: sunteți printre cei care spun că România a aderat prea devreme la UE în 2007?
T.V.G.: Aceasta nu este o întrebare pe care trebuia să mi-o adresați. Nu pot eu să răspund unei astfel de întrebări. Eu am spus că în 2007 ați aderat, iar din 2007 și până acum ați avut timp să îndepliniți condiționalitățile cuprinse în MCV. Dar ele nu au fost îndeplinite pentru că MCV este încă în vigoare.
Rep.: Cum vedeți acțiunile întreprinse de autoritățile române la frontieră? Ce mesaj transmit aceste acțiuni din perspectiva UE?
T.V.G.: Trimit mesajul că România muncește foarte mult la controlul la frontieră. Cred că este un semnal pozitiv în sensul că se muncește la combaterea corupției care se pare că este miza. Deci, este un semnal pozitiv că ceva se întâmplă și sper că aceste semnale vor fi urmate de sancțiuni la adresa celor care categoric sunt implicați. Și că România va avea oamenii, banii și atitudinea necesare pentru a-i înlocui pe cei care probabil vor pleca din posturile lor de la frontieră cu oameni pregătiți corespunzător.
Rep.: Cazurile deputaților Dan Păsat și Monica Iacob Ridzi. Sunt cazuri menționate – e adevărat, nu specific, cu nume și prenume – în raportul de vineri. Care este opinia dumneavoastră despre aceste cazuri? Sunt ele exemple negative pentru activitatea Parlamentului?
T.V.G.: Cred că Parlamentul ar trebui, asemenea altor instituții și în calitatea sa de instituție reprezentativă a poporului, să respecte regulile statului de drept. Este tot ceea ce pot să vă spun.
Rep.: Olanda este principalul investitor străin în România, în pofida acestor neînțelegeri politice. Vă întâlniți des cu oameni de afaceri olandezi și ei vă povestesc despre problemele și obstacolele pe care le întâmpină. Spuneți care sunt acestea și de ce aleg totuși să vină în România?
T.V.G.: Haideți să privim lucrurile invers: de ce stau în continuare aici? Au venit pentru că erau oportunități și pentru că România le oferă oportunitatea de a obține profit și posibilitatea de a-și extinde afacerea. Au venit mai puțin în România în ultimii ani dar acest lucru s-a întâmplat în principal din rațiuni economice. Dar doresc încă să fie aici pentru că România este o țară cu potențial.
Rep.: În pofida crizei?
T.G.V.: În pofida crizei. De fapt, criza a adus unele elemente în România, ca scăderea prețului proprietăților, ceea ce pentru întreprinderi care doresc să construiască sau să se extindă este un aspect pozitiv. Deci, acesta este un element care îi va atrage, dar au nevoie și de bani pentru asta, iar uneori este dificil să iei bani de la bancă pentru a te extinde. Dar cum, din fericire, economia se ameliorează în Olanda, în Germania, vor fi consecințe, la un moment dat, și asupra României. Nu acum, nu foarte repede, dar vor exista consecințe. Dificultățile pe care le întâlnesc aici nu sunt diferite de cele pe care le-au întâmpinat în alte locuri și sunt legate de birocrație, de controalele prea numeroase. Uneori se primesc prea multe controale: control de calitate, control asupra resurselor umane, controale de standard. S-ar putea rezolva toate cu doar un control. Nu trebuie cinci controale diferite, pentru că ele răpesc mult timp companiilor deoarece inspectorii trebuie însoțiți. Și deseori lucrurile sunt în regulă dar poate că apar probleme de genul o toaletă în loc de două, o semnătură pusă în dreapta în loc să fie în stânga paginii. Lucruri de genul acesta. Și este vorba despre controale asupra unpor aspecte formale, nu despre controale de substanță. Și nu este vorba despre amenzile care trebuie plătite, ci despre timpul pierdut și despre deranjul creat de echipele de inspectori. Acestea sunt plângerile lor.
O altă problemă îngrijorătoare este că România a fost sau este atractivă pentru resursele umane – oameni foarte bine educați, disciplinați și așa mai departe. Acum, întreprinderile care caută personal cu o calificare medie sau inferioară află că astfel de persoane fie nu se găsesc pe piață, fie nu sunt pregătite conform celor mai noi și moderne standarde. Toate industriile au mașini tot mai computerizate și mai moderne, iar oamenii cu pregătiri vocaționale nu sunt pregătiți astfel încât să folosească această aparatură. În domeniul IT, al ingineriei aveți oameni. Dar în ceea ce privește oamenii cu îndeletniciri practice cel mai adesea s-au mutat, au plecat în alte țări din Europa. Așa că, dacă întreprinderile caută și nu găsesc această forță de muncă aici și nu o găsesc se vor muta în altă țară. Deci, aceasta este o problemă care se află la nivel educațional. Când au probleme la nivel juridic sau administrativ și ajung la tribunal, întreprinderile au nevoie ca instanțele să fie rapide, să ia decizii uniforme și transparente. Nu toate întreprinderile noastre au nevoie de tribunal dar dacă ajung la acest nivel au nevoie de o decizie rapidă pentru că 5-6 ani pentru o decizie este un termen mult prea lung.
Rep.: Știți cazuri de întreprinderi care vor să se retragă?
T.V.G.: Nu s-a retras niciuna, iar dacă se retrag, acest lucru se întâmplă sau dacă decid să își relocheze activitățile, acest lucru se întâmplă, din câte știu, pentru că au probleme de substanță, ca de exemplu au materie primă insuficientă pentru o producție care să aducă profit sau nu au forță de muncă adecvată pe piață sau pentru că firma-mamă decide că în general totul este prea costisitor și alege să se mute într-o țară din Asia.
Rep.: Dar, repet, știți cazuri concrete?
T.V.G.: Sunt vreo două-trei cazuri care doresc să se retragă. Nu pot să le spun numele, pentru că lucrurile nu sunt încă publice. Dar sunt și vreo două care doresc să se stabilească în România. Deci, se compensează.
Rep.: Această întrebare urma: dacă știți cazuri de companii care doresc să vină să investească în România.
T.V.G.: Da, sunt. Nu pot să le spun numele pentru că încă se lucrează la ele. Dar sunt cazuri, în mod special este vorba despre întreprinderi de talie mijlocie. Dar au nevoie de un impuls. Și dacă aud una, două povești negative, încetinesc demersurile și apoi aleg alte țări. Așa că este nevoie de povești de succes, este nevoie să îi ajutăm pe cei care au experiențe negative să fie siguri că acestea nu se vor repeta. Și nu îi putem ajuta decât dacă România însăși se dezvoltă în sens pozitiv. O poveste negativă despre un proces sau despre incapacitatea de a primi niște bani înapoi, sau ceva… întreprinderilor nu le plac lucrurile de genul acesta.
Rep.: Știu de la dumneavoastră povești interesante despre comunitatea olandeză din România. Descrieți-i pe olandezii din România.
T.V.G.: Sunt oameni foarte stimulativi. Oricând merg pe undeva încerc să mă întâlnesc cu ei. Vineri am fost la Craiova și am întâlnit niște oameni de afaceri. Marți merg la Brașov și o să mă întâlnesc de asemenea cu câțiva olandezi de acolo. Sunt foarte stimulativi în sensul că, dacă vorbim despre oameni de afaceri, sunt foarte duri. Adică este nevoie de un efort suplimentar ca să te afli aici: pentru că este o cu totul altă cultură, modul de a lucra cu oamenii este foarte diferit. Dar pe de altă parte, investesc foarte mult: învață limba română, se căsătoresc deseori cu românce, ceea ce îi ajută să înțeleagă mai bine cultura. Când e vorba despre persoane care lucrează în domeniul ajutoarelor umanitare se petrec alte schimbări: de multe ori este vorba despre oameni care au venit în anii ’90 pentru voluntariat în domeniul actelor de caritate, când România era foarte dornică să îi primească. Dar lucrurile s-au schimbat, iar România a devenit o țară dezvoltată în cadrul UE. Nu mai este o țară la care să te uiți din motive umanitare. Așa că încerc să-i fac să-și schimbe atitudinea: se încheie unele parteneriate, altele capătă o formă distinctă. Unii au dificultăți în a se adapta la această situație nouă în timp ce alții observă că practic România cere o altă atitudine și atunci spun „Ok, lucrurile s-au schimbat. Ne schimbăm și noi. Nu mai este nevoie să aducem camioane cu lucruri second-hand”. Și este interesant să-i vezi cum interacționează uneori cu companii olandeze mai mari. (…) Și mai urmează să demarăm proiectul Alumni – pentru persoanele care la un moment dat au studiat în Olanda. Vrem să-i adunăm laolaltă, să vedem unde sunt, ce au făcut. Este foarte interesant să le asculți experiențele și, apropo, unii dintre ei s-au dezvoltat foarte frumos. Și facem eforturi și pentru a avea mai mulți români care să se ducă la studii în Olanda, pentru că universitățile olandeze sunt foarte dornice să primească studenți români. Eu le spun mereu studenților români care pleacă acolo: „Sper că vă veți întoarce aici nu pentru că nu v-am vrea în Olanda, ci pentru că România are nevoie de oameni tineri, cu mentalități diferite, oameni care au văzut altceva și care pot aplica ceea ce au văzut”.
Rep.: Apropo de faptul că românii sunt bineveniți, Olanda va menține restricțiile pe piața muncii pentru români?
T.V.G.: Restricțiile sunt în acordul de coaliție. Este și aici o chestiune de schimbare a atitudinii oamenilor, pentru că am primit mulț polonezi, baltici. Mulți au devenit șomeri din cauza crizei, dar au rămas în Olanda. Iar acum sentimentul este că sunt mulți oameni fără loc de muncă dar care continuă să stea prin Olanda. Și așa și este, pentru că nu au condiții decente, dar nici nu se duc acasă fiindcă au nevoie de bani pentru familiile lor. Așa că s-a creat în Olanda o percepție negativă despre muncitorii imigranți din Europa de Est. Nu pentru că nu ar vrea să muncească, ci pentru că nu au unde să muncească. Așa că sentimentul că acum valuri de români și bulgari ar putea veni alăturându-se celor aflați deja în căutarea unui loc de muncă generează teamă. Personal, cred că nu este o teamă justificată, pentru că ar trebui mai întâi să vedem câți români s-ar duce la muncă, ce fel de forță de muncă ar fi necesară și dacă aceasta ar fi compatibilă cu munca pe care ar presta-o românii. Să spunem că dacă, de exemplu, noi am avea nevoie de forță de muncă în domeniul agriculturii, dar ar dori să vină doctori români la muncă, lucrurile nu s-ar potrivi. Dar dacă, în schimb, ar veni agricultori și noi am avea nevoie, ar fi cu totul altceva. Ar trebui făcute studii, dar este dificil acum. Iar perioada de restricții despre care vorbim cuprinde intervalul 2012-2014.
