Ambasadorul Irlandei, internat la Spitalul Floreasca din Capitală, cu traumatism cranio-cerebral



Ambasadorul Irlandei, Gerard Corr, este internat la Spitalul de Urgență Floreasca, cu traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut și s-a lovit la cap, în zona unui restaurant din Sectorul 1 al Capitalei, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse medicale.Potrivit surselor citate, ambasadorul Gerard Corr a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, după ce a căzut și s-a lovit la cap, la scurt timp după ce a ieșit din restaurant, aflat pe strada Buzești.Potrivit unor martori, ambasadorul era însoțit de alți doi bărbați, iar la un moment dat, i s-a făcut rău, la aproximativ 30 de metri de restaurant. Cei doi bărbați care îl însoțeau l-au sprijinit să nu cadă și l-au întrebat dacă se simte bine, el spunând că și-a revenit. La scurt timp, ambasadorul a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt, în timp ce se afla pe carosabil, pe o pistă de bicicliști.Martorii au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acel moment trecea prin zonă o ambulanță, însă aceasta transporta un pacient cu suspiciune de infarct. Echipajul medical a solicitat însă o altă mașină, cu medic, care a ajuns în câteva minute la fața locului. Cu un minut înainte de sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a venit în zonă și un echipaj de prim ajutor SMURD.Echipajul de la ambulanță i-a acordat ambasadorului primele îngrijiri, apoi l-a transportat la spital.Medicii de la Spitalul Floreasca au stabilit că Gerard Corr a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, ambasadorul fiind supus de urgență investigațiilor medicale, au precizat sursele citate.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa