Ambasadorul grec la București, Grigorios Vassiloconstandakis, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că o problemă cu care se confruntă toți investitorii din România este lipsa de finanțare, soluția fiind crearea unor structuri care să-și asume sarcina creșterii absorbției fondurilor europene.Grigorios Vassiloconstandakis susține că, în pofida crizei, firmele grecești au continuat să investească în România, deoarece aici găsesc „un mediu de afaceri favorabil”. Una dintre problemele semnalate de toți investitorii este finanțarea insuficientă, multe oportunități de business negăsind surse de finanțare.În opinia ambasadorului grec, soluția la această problemă constă în dezvoltarea unor structuri, atât în sectorul public, cât și în cel privat, care să-și asume sarcina de a crește absorbția fondurilor UE.Vassiloconstandakis declară că oamenii de afaceri greci și băncile grecești care operează în România pot da o mână de ajutor în acest sens, ca urmare a experienței de succes de patru decenii în ceea ce privește absorbția fondurilor UE de către Grecia, în special în infrastructura de transport, de care România are nevoie.





