Ambasadorul Finlandei spune că aderarea României la Schengen ar putea avea loc anul viitor



Ambasadorul Finlandei la București, Ulla Vaisto, a declarat, miercuri, că aderarea României la spațiul Schengen ar putea avea loc cândva anul viitor și că echipamentul tehnic de la granițele țării noastre este funcțional, dar că există o lipsă de bună conduită din partea unor vameși.
Întrebată ce șanse sunt ca Finlanda să-și reconsidere poziția față de intrarea României în Schengen, Ulla Vaisto a precizat că nu poate spune nimic de momentul aderării, dar că acest lucru se poate întâmpla anul viitor.
„Nu pot spune nimic despre momentul aderării, dar cu siguranță analizăm problema cu atenție. Noi am spus clar ce am vrea să vedem întâmplându-se în practică în România. Sunt discuții care au loc la Bruxelles între liderii statelor, sunt convinsă că se va găsi o soluție. Nu știu dacă se va întâmpla anul acesta, dar poate cândva anul viitor. Sunt făcute eforturi și în mod cert avem bunăvoință”, a spus ambasadorul Finlandei.
Întrebată dacă iulie 2012 este o dată realistă pentru intrarea României în Schengen, oficialul finlandez a afirmat că nu poate promite nimic, dar anul viitor se poate întâmpla.
„Nu pot spune nimic atât de concret. Știu că sunt discutate date de accedere la nivel informal, dar nu pot promite nimic. Dar, să spunem că anul viitor probabil se va întâmpla ceva”, a spus ambasadorul.
Ulla Vaisto a precizat, în legătură cu măsurile pe care România ar trebui să le ia pentru ca Finlanda să-și reconsidere poziția în favoarea aderării țării noastre, că trebuie rezolvată problema corupției de la vamă, arătând că a observat lipsa unei bune conduite a unor vameși.
„Am spus clar că echipamentul tehnic la granițe este bun și funcțional, este suficient, dar am observat absența unei bune conduite din partea unor oficiali de la graniță, cum ar fi vameșii. Am vrea să vedem că nu există absolut niciun risc de luare de mită, de corupție în general. Suntem fericiți să vedem că România acționează în acest sens și că reforma judiciară este în desfășurare. Suntem optimiști”, a mai spus ambasadorul.
Ulla Vaisto a făcut aceste declarații după întâlnirea pe care a avut-o cu parlamentarii din grupul de prietenie româno-finlandez. Ea a spus, în final, că este foarte mulțumită de discuțiile avute cu parlamentarii români.
O decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost amânată, în 21 septembrie, în Consiliul JAI. Președinția poloneză a susținut intens adoptarea unei decizii pozitive. Însă, în urma blocajului generat de poziția inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat și Finlanda, Polonia nu a supus chestiunea la vot, evitând practic o decizie negativă, care ar fi făcut necesară reluarea unei părți a procedurii juridice de aderare.
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, după o întâlnire cu președintele Traian Băsescu, marți, că este o chestiune de simplă echitate intrarea României în Schengen, deoarece au fost îndeplinite toate criteriile necesare.
„Am discutat și despre aderarea României la Spațiul Schengen. Vreau să repet sprijinul CE ca România să se alăture Spațiului Schengen. România a îndeplinit toate criteriile necesare. Deci este o chestiune de simplă echitate intrarea României în Schengen”, a declarat Barroso.
El a menționat că transmite românilor mesajul „Comisia Europeană susține obiectivul românilor de a călători liber în spațiul Schengen”.
„Vom încerca să depășim toate obstacolele politice care rămân în calea acestui proces”, a conchis șeful Comisiei Europene.