Ambasadorul Regatului Belgiei în România, Excelența Sa Philippe Beke, a fost prezent miercuri, 1 august a.c., în județul Suceava, având o întâlnire cu prefectul județului, Florin Sinescu. Potrivit acestuia, subiectele discutate în cadrul întâlnirii au vizat oportunitățile de investiții din județul Suceava, situația parteneriatelor și înfrățirilor dintre localitățile din județ cu comunități belgiene și colaborarea transfrontalieră și interregională. Sinescu a arătat că ambasadorul Belgiei în România a fost extrem de interesat de stadiul pregătirilor pentru aderarea la spațiul Schengen, având în vedere faptul că județul Suceava este situat la frontiera de Est a Uniunii Europene.
Prefectul de Suceava i-a spus ambasadorului că între partea română și cea ucraineană există o bună colaborare în zona de frontieră și că se întreprind toate demersurile necesare pentru a se asigura atingerea standardelor necesare aderării la spațiul Schengen.
La rândul său, ambasadorului Belgiei și-a arătat interesul pentru promovarea unor viitoare colaborări, atât din punct de vedere investițional, cât și pentru promovarea potențialului turistic al zonei.
“Îmi exprim speranța că această întâlnire reprezintă o premisă pentru consolidarea dialogului bilateral, încurajarea schimburilor economice pe baza oportunităților oferite de județul Suceava și promovarea complexă a zonei, sub aspect investițional, cultural și turistic”, a încheiat Sinescu.