Ambasadorul Joao-Bernardo Weinstein i-a cerut, joi, Patriarhului Daniel ca românii să fie atenționați, prin intermediul parohiilor ortodoxe din Portugalia, cu privire la riscurile acceptării unor oferte de muncă intermediate în condiții contractuale neclare de către persoane necunoscute.
În același context, ambasadorul Portugaliei, Joao-Bernardo Weinstein, a ținut să sublinieze că cei aproximativ 40.000 de români înregistrați oficial în Portugalia s-au integrat foarte bine în societatea portugheză, însă, pe de altă parte, mai mulți români au fost înșelați de unii profitori care le-au cerut bani promițându-le locuri de muncă, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Patriarhia Română.
Ambasadorul a fost primit joi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, la Reședința Patriarhală, în vizită de prezentare.
PF Daniel l-a felicitat pe Weinstein la începutul misiunii sale diplomatice în România și a exprimat recunoștința față de atenția pe care autoritățile portugheze o acordă românilor stabiliți în această țară din peninsula Iberică.
Totodată, Patriarhul a solicitat ambasadorului Portugaliei să sprijine recunoașterea oficială a Episcopiei Ortodoxe Române din această țară.