Ambarcațiune ucraineană, depistată la braconaj pe Marea Neagră, la 40 mile de Sfântu Gheorghe



O navă a Gărzii de Coastă a identificat pe Marea Neagră o ambarcațiune ucraineană, tip catamaran, aflată la braconat în Zona Economică Exclusivă a României, la bordul acesteia fiind descoperite peste 400 kilograme de calcan și plase de pescuit tip setcă de aproximativ 1.536 de metri, anunță IGPF, citat de Mediafax.Ambarcațiunea a fost depistată duminică dimineața, la ora 6.00.”Comandantul ambarcațiunii cu patru cetățeni din Ucraina la bord s-a supus somațiilor legale inițiate de nava Gărzii de Coastă, permițând polițiștilor de frontieră să urce la bord pentru efectuarea controlului specific. (..) Astfel, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 16 plase de pescuit în lungime totală de 1.536 metri și cantitatea de 447 kilograme calcan în stare proaspătă, în valoare totală de 17.687 lei, ce a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale. Totodată, ambarcațiunea tip catamaran împreună cu membrii echipajului, patru cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 34 și 40 de ani, au fost predați în data de 17.04.2017 autorităților ucrainene în vederea continuării cercetărilor”, transmite Poliția de Frontieră.



Recomandări

Intervenție pe Marea Neagră. O ambarcațiune ce plutea în derivă cu 157 de migranți, între care 56 de copii, a fost adusă în Portul Midia

Peste 50 de migranți de pe o ambarcațiune gata să se scufunde au fost salvați de polițiștii de frontieră români

EXERCIȚIU de amploare în Marea Neagră: Peste 1.500 de militari, 17 nave militare, elicoptere Puma și avioane MiG 21 LanceR