Sport de plăcere

Amatorii de mișcare, invitați să pedaleze prin județ



Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava

Amatorii de mișcare pot îmbina simultan sportul, plimbarea prin natură și cunoașterea unor zone ale județului duminică de duminică. Acum patru săptămâni, un pasionat al sportului cu pedale din municipiul Suceava a dat startul acestei acțiuni care capătă tot mai mulți adepți. Tibi Serdenciuc spune că ideea i-a venit din discuțiile cu clienții care doreau să cumpere o bicicletă.
„Oamenii se plângeau că nu au unde folosi bicicleta și eu am dorit să le arăt că sunt o mulțime de posibilități, iar pentru că eu știam aceste locuri m-am oferit să organizez acțiuni în fiecare duminică”, a explicat Tibi Serdenciuc.
Acesta a explicat că totul a debutat mai timid, dar pe parcurs numărul persoanelor care l-au contactat pentru a se interesa de trasee și amănunte legate de o plimbare cu bicicleta în mijlocul naturii a crescut.
„Pentru toți cei care au participat în cele patru săptămâni de când ieșim în natură traseele au fost o noutate. Oamenii au rămas încântați și cred că încălzirea vremii va aduce și mai mulți amatori”, a menționat organizatorul acțiunilor de pedalat de duminică.
Cel mai vârstnic participant are 60 de ani
La cele patru acțiuni organizate până acum au participat persoane din diferite categorii sociale, inclusiv pensionari. Decanul de vârstă a fost un sucevean de 60 de ani, care a arătat că vârsta nu este un impediment pentru cei care doresc să facă mișcare.
Din păcate, printre participanți s-au numărat destul de puține persoane tinere.
„De exemplu, nu a fost nici un adolescent până acum. Eu vreau să cred că aceștia nu au aflat de acțiune și nu că ar fi dezinteresați. În ceea ce privește persoanele mai în vârstă sau fără experiență care și-au exprimat reticența de a rămâne în urma grupului, nici aici nu este o problemă, pentru că viteza de deplasare este dictată de bicicliștii care merg mai încet și care pot fi așteptați de cei care rulează mai rapid”, a explicat Tibi Serdenciuc.
Următorul traseu, în pădurile de la Sucevița
Dacă traseele de până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava, pe dealurile de la Mihoveni sau prin pădurile de la Mitoc și Pătrăuți, duminică este programată o ieșire mai lungă. Inițiatorii acestei acțiuni de duminică s-au gândit să meargă împreună cu amatorii de mișcare în pădurile de la Sucevița. Este vorba de un traseu de aproximativ 25 de km, cu o durată estimată la patru ore și cu un grad de dificultate mediu. Toate detaliile sunt postate pe site-ul www.lapedalesv.ro, inclusiv cele legate de locul de întâlnire, de transport și configurația traseului.
„Pentru Suceava este o muncă de pionierat, iar dorința mea este să formăm un grup critic pe care să ne putem baza pe viitor, inclusiv în organizarea unor concursuri”, a explicat Tibi Serdenciuc.
Ce trebuie să aibă bicicliștii asupra lor
În afara bicicletei obligatorii pe care participanții la acțiunile de duminică trebuie să o dețină, organizatorii recomandă și alte câteva lucruri. Casca de protecție, un bidon cu apă, echipamentul de ploaie și unul-două batoane energizante sunt indicate să existe în rucsacul fiecărui biciclist. Iar pentru cei care doresc să vadă ce-i așteaptă la o astfel de aventură, pe internet, la adresa http://www.youtube.com/watch?v=bY-SP-Y1TV8, este postat un filmuleț de 3 minute și 19 secunde, cu imagini de la acțiunea de pe 8 mai.


Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava
Traseele parcurse până acum s-au derulat în apropierea municipiului Suceava