AMĂNUNTE?

Când foști buni prieteni devin statui, încerci un sentimen ciudat și straniu: parcă n-ar fi vorba chiar de domniile lor! Bustul lui Nichita, pe Calea Victoriei, bustul lui Marin din fața Naționalului craiovean (care-i și poartă numele), cu acele semi-surâsuri înghețate în piatră și bronz, validează un pariu câștigat cu posteritatea, strecurându-ți insidios întrebarea „oare chiar le-am fost cândva în preajmă?” Cu Marin, în studenție, am schimbat paltoanele dăruite de Asociația studenților (al lui îi era prea lung, al meu mi-era scurt) și nu mi-a lăsat, în vreun buzunar ori cută a căptușelii, rețeta gloriei soresciene… Într-o carte semnată de Ilarie Hinoveanu și apărută zilele acestea la Craiova, poate fi văzută o poză de prin 1967: doi tinerei fericiți și zâmbăreți pe nisipul plajei de la Neptun: Sorescu și sus-semnatul. Cum să stabilești o relație între solemnitatea înghețată a bustului străjuit de flori și imaginea unui Marin cu cipilică tip savant sovietic la Artek, mâncând mititei pe plajă? Lumea statuilor sugerează definitivul, adjudecarea, eternul; în rest, provizorat, zbatere, aproximații. Tocmai de aceea, adică pentru a conjuga cât de cât validarea statuară cu rigoarea soclului documentar, se cuvine încercată „baterea în cuie” a tuturor amănunțimilor biografice. Începând, firește, cu data nașterii. Dilemă destul de românească: nu știm cu exactitate ziua nașterii lui Eminescu, aproximăm până și anul nașterii lui Creangă… O carte recentă, mai mult decât serioasă și informată, asupra căreia vom reveni („Marin Sorescu – studiu monografic” de Fănuș Băileșteanu, Craiova, 2006) stabilește cu hotărâre ziua de 29 februarie 1936: „Faptul că această zi apare în calendar odată la 4 ani a determinat autoritățile (și chiar pe poet!) să declare, printr-o simplă schimbare de cifră (1 în loc de 2) că (…) ar fi ziua de 19 februarie”. Mă îndoiesc. Mai întâi, fiindcă nu pot suspecta atâta lipsă de rigoare la Primăria din Bulzești; o fi fost adus notarul cu carul, de la Lilieci, dar chiar să mute, într-un act oficial, data nașterii oltenașului cu 10 zile mai devreme? Mult prea mult! Apoi, dicționarele literare apărute în timpul vieții poetului menționează la unison data de 19 și nu l-am auzit ori văzut niciodată pe poet să ceară rectificarea. În al treilea rând, Vigi (soția lui Marin), în nota bio-bibliografică la volumul „Drumul” (Ed. Minerva, 2004) scrie clar: născut la 19.02. Nici consoarta să nu știe data exactă a nașterii soțului? Imposibil! De aici încolo, amintiri. Fiind născut tot la 19 februarie, în studenție ne sărbătoream împreună (parizer și bere: după jumătatea lunii primeam mirifica bursă de merit – 50 de lei…) Peste ani, de fiecare dată în ziua cu pricina ne telefonam, felicitându-ne reciproc. Odată m-a sunat și din străinătate. Ultimul schimb de mesaje telefonice aniversare s-a petrecut în 1995. Drept pentru care continui să nu cred că data de 29.02 ar reprezenta „adevărul pur al istoriei literare”, cum se scrie în amintitul Tabel cronologic. Mai rămâne de cercetat. Alte câteva îndreptări: Marin n-a fost, între „1955-1960 student la Facultatea de filologie-istorie-pedagogie a Universității din Iași”, ci numai până în 1958, răstimp în care a studiat la Secția „limba și literatura rusă” (!). S-a transferat, apoi, la Universitatea București, înscriindu-se, de această dată, la Secția română, după susținerea cuvenitelor diferențe. Virginia, soția poetului, n-a fost „inginer tipograf” (specializare inexistentă la Politehnica ieșeană), ci a absolvit Facultatea de industrie ușoară. Așa că bănuitul „semnal premonitoriu” oferit de profesia legată oarecum de ocupația soțului scriitor l-aș scoate din ecuația acestui fericit mariaj. Amănunte? Desigur. Au, totuși, rostul și rolul lor.