Scandal amoros

Amanta a dat presei fotografii compromițătoare cu senatorul pentru a-l determina să divorțeze

Constantin Gheorghe, fost arbitru internațional, în prezent secretar adjunct al Senatului
Constantin Gheorghe, fost arbitru internațional, în prezent secretar adjunct al Senatului

Dosarul scandalului amoros în care a fost implicat ex-senatorul PD-L Constantin Gheorghe, fost arbitru internațional, în prezent secretar adjunct al Senatului, care acuza că a fost șantajat de către o tânără care a trimis mai multe fotografii compromițătoare presei, a fost închis de procurorii suceveni, zilele trecute.
Magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au decis că fapta nu există, că tânăra respectivă nu poate fi acuzată de șantaj, atâta timp cât „nu a urmărit să obțină un folos injust”.

  • Fotografii trimise prin e-mail ziariștilor

Senatorul a reclamat fapta la 6 august 2008.
El le-a spus polițiștilor că, începând cu 27 iulie 2008, atât el, cât și soția sa, sunt terorizați la telefon de către o tânără cu care senatorul s-ar fi cunoscut mai de mult și care amenința cu publicarea în presă a unor fotografii compromițătoare, cu intenția de a-l determina pe Constantin Gheorghe să divorțeze.
Cu o zi înainte de depunerea reclamației de șantaj la poliție, atât în presa locală, cât și în cea centrală au apărut mai multe fotografii în care pe atunci senatorul Constantin Gheorghe apărea în ipostaze tandre cu o tânără.
Cei doi se țineau în brațe ca doi îndrăgostiți în diferite locații și, într-una dintre fotografii, se sărutau pasional.
Fotografiile au fost trimise pe adresele de e-mail ale mai multor ziariști de o anume Andrada Cosmina Damian, o tânără despre care s-a aflat ulterior că era studentă la Drept, în București.
Întrebat despre tânăra respectivă, Constantin Gheorghe a fost evaziv în declarații, mărturisind că era șantajat de mai multă vreme de acea femeie, pe care a cunoscut-o „de foarte mult timp”.
Pentru că fotografiile au fost expediate presei cu doar câteva luni înaintea alegerilor parlamentare, iar senatorul își anunțase intenția de a candida pentru un nou mandat, s-a vorbit la acea vreme și despre o răfuială politică.
Soluție de neîncepere a urmăririi penale

Andrada Cosmina Damian a fost audiată de polițiști și a recunoscut că ea a trimis fotografiile respective.
Motivul, a declarat tânăra cu pricina, a fost acela că senatorul a refuzat să se întâlnească cu ea, pentru a lămuri anumite aspecte ale relației pe care au avut-o la un moment dat.
Pe 9 februarie a.c., procurorii au decis neînceperea urmăririi penale față de tânăra respectivă pentru infracțiunea de șantaj.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Dat în urmărire generală pentru a-și ispăși pedeapsa pentru că a constrâns o fată de 15 ani să facă sex și apoi a făcut publică filmarea

Dat în urmărire generală pentru a-și ispăși pedeapsa pentru că a constrâns o fată de 15 ani să facă sex și apoi a făcut publică filmarea

Muzeul Național al Bucovinei are singura colecție de sculptură din țară a lui Constantin Antonovici, discipol al marelui Brâncuși

Muzeul Național al Bucovinei a primit din SUA 43 de sculpturi și 60 de desene aparținând sculptorului Constantin Antonovici