“Amala! Pazza Inter, amala!”*



Ce bucurie, ce nebunie! În clipe ca acelea de sâmbătă noapte, fotbalistul se simte fotbalist pentru ce a înfăptuit în iarbă, în timp ce mulți alții, nealeși, și-ar goli toate conturile pentru a trăi așa ceva. Dar povestea nu este de o noapte, chiar dacă noaptea a fost de poveste! Încercați să vă închipuiți echipa Interului fără Milito, Eto’o, Sneijder, Pandev… Primii trei au ajuns la Moratti în curte vara trecută, ultimul – în iarnă. După primul an în Italia, cu un scudetto obținut din inerție, fără opoziție serioasă în peninsulă, Mourinho a știut că n-are șanse în Europa cu o echipă dependentă de un singur jucător, Ibrahimovic. Acesta încercase fără folos să tragă echipa după el în dubla cu Manchester, jucase bine, dar era nevoie de tracțiune pe mai multe roți. Și iată unde s-a ajuns! Milito, transferat de la Genoa la 30 de ani împliniți (!), a fost grandios, două goluri desăvârșite și, să nu uităm, încă două pase de gol servite coechipierilor! Italienii, zgârciți la note, i-au dat 10! A meritat, ba chiar ar merita și Balonul de Aur, după părerea lui Lippi! Iar căpitanul Zanetti, printr-o coincidență ce nu putea fi ratată, și-a aniversat 700 de meciuri la Inter chiar la acest succes, despre care spune, pe bună dreptate, că este încoronarea carierei sale.
Entuziasmul pentru performanța la care a fost părtaș și Cristian Chivu nu trebuie să ne atrofieze simțul realității. Compatriotul nostru a fost punctul nevralgic al milanezilor, dar unul asumat. Mourinho a știut că el va compensa cu inteligență duelul cu Robben, inegal pe extremă. A faultat când și cum trebuia, dar când a riscat al doilea galben, portughezul l-a retras pe bancă. Datoria, însă, și-o făcuse.
O remarcă tactică. Dispunerea pe teren cred că a fost făcută după calitățile lui Eto’o și Robben. În timp ce camerunezul a uimit pe toată lumea, încă din fazele anterioare, cu metamorfoza sa, Robben nu putea excela decât în plan ofensiv. Consecința a fost poziționarea mai retrasă, în compensație, a perechii Van Bommel și Schweinsteiger, acesta din urmă dorindu-se, probabil, un fel de regizor retras, de tip Pirlo. Numai că neamțul n-are pasa lungă, așa că a sfârșit în anonimat, cu record de reușită a paselor de rutină (de văzut cum va fi utilizat la mondiale). Cu benzile asigurate complet de Pandev și Eto’o, Mourinho l-a lăsat doar pe Milito în luptă cu cei doi stoperi adverși, preferând să pluseze cu Sneijder în centru. Deci oamenii degrevați de responsabilități defensive au fost cei doi olandezi, Robben și Sneijder, de la ei așteptându-se dezechilibrarea adversarilor. Chiar dacă interistul a dat pasa decisivă la deschiderea scorului, tot oamenii de gol au avut ultimul cuvânt. În timp ce încercatul Milito a înțepat-o la prima ocazie, novicele Muller a ratat înscrierea meciului pe o altă orbită.
Una peste alta, ca pe vremuri, translatorul Mourinho l-a tradus încă o dată pe Van Gaal!
** Refrenul imnului lui Inter: Iubește-o! Pe nebuna de Inter, iubește-o!