Am pribegit cu zeii

La oameni mă întorc! Un poet uitat alătură clipei, pe furiș, acest poem într-un vers.
Ar trebui să fie ziua lui. Însă momentul său de glorie va fi celebrat doar de anturaj. Vara trecută s-a aflat de nenumărate ori pe acoperișul lumii. Era răstimpul Cupei Mondiale, dar aceasta a fost doar încununarea unei perioade de vreo doi ani de nivel celest. Avea ceva lăuntric, era de ajuns să-i simți privirea pentru a ști că nu poate fi biruit. Era animat de o grație divină, una favorită. Clipele toate cu el jucând s-au strâns în inima celor mai fideli suporteri. Însă odată cu toamna, inima s-a acoperit cu ceva. Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra unui fost rege, acum un biet pribeag printre false repere…
Acordarea “Balonului de Aur” italianului Fabio Cannavaro este luată în colimator de mai toată lumea neconsumatoare de paste. Cel care a fost un adevărat ministru al apărării al campioanei mondiale a ajuns pe covor roșu la Real Madrid, adus de tizul de pe banca tehnică. Însă aura lui s-a dovedit prea casantă, devenind degrabă un simplu muritor. Ultimul ciob s-a desprins la meciul cu Lyon. Să te dribleze static un jucător ca norvegianul Carew, care se întoarce și prinde viteză precum tirul, și să mai și marcheze din faza cu pricina este suprema umilință pe Bernabeu! Poate ar fi fost mult mai bine pentru toată lumea ca Fabio Cannavaro să fi primit titlul de cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, atribuit atunci lui Zidane, această decizie fiind și ea contestată la vremea ei. Iar Zizou a dispărut astăzi dintre nominalizări. Văzând apatia care îl bântuie pe Cannavaro, începi să-i dai dreptate lui Mourinho, care nu-și dorește la echipă jucători titrați, tocmai pentru a valorifica foamea de trofee. Dar poate că primirea acestui prestigios trofeu, coroborată cu tăgăduirea corală a meritelor sale, îl vor determina să arate în restul sezonului că nu degeaba i s-a dat ce e al Cezarului…