„Am plecat furios pe România, într-un moment în care eram deja recunoscut ca artist”

– Interviu cu artistul plastic de origine română Devis Grebu
Artistul plastic Devis Grebu s-a născut în România, a studiat și a devenit „cunoscut” în România, dar și-a construit o carieră „de invidiat” în domeniul artei pe meleaguri străine. Născut la București în 1933, artistul a absolvit Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, secția pictură, și a părăsit România în 1964 din „dezgust față de regimul comunist”, cu convingerea că nu se va mai întoarce niciodată aici, și nici că regimul totalitar va fi îngropat vreodată în România. Ca cetățean francez, participă la multe expoziții personale și colective, devine „star” în America, unde face furori cu ilustrațiile de presă publicate în cele mai importante ziare și reviste: New York Times, Washington Post, Newsweek, International Herald Tribune. Devis Grebu a colaborat și cu publicații europene cum ar fi „Le Monde”, Le Point, Le Figaro, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Artistul a ilustrat peste 40 de cărți apărute la renumite edituri internaționale. Este considerat unul dintre cei mai buni ilustratori din lume. Prezent pentru prima dată în Bucovina, la Festivalul de umor de la Gura Humorului, cu o expoziție personală, francezul de origine română a avut amabilitatea să ne împărtășească câteva gânduri „lămuritoare”.
– De ce ați plecat din România?
– Traseul plecării mele din România, în 1964, a fost foarte abrupt și plin de obstacole. Aș fi vrut să plec cu mult mai mult înainte, pentru că nu puteam să mai suport acel regim, acea ideologie. Acum, întorcându-mă în România, după 2000, constat vechi ideologii, eu fiind și prea idealist și optimist. Am crezut că au dispărut sau măcar sunt pe cale de dispariție mentalități, atitudini, care îmi reamintesc de trecut: activiști, șefi de cadre, șefi de partid… Am plecat furios pe România, într-un moment în care eram deja recunoscut ca artist, am fost acceptat ca membru în Uniunea Artiștilor Plastici, în 1957, am fost dat afară un an mai târziu, din motive de modernism, influențe mârșave… Limba de lemn voi n-o știți. Eu o știu, din păcate. Dacă vreți să exersați, ascultați-l pe Iliescu…
– Când ați revenit în România?
– Am revenit în 2003, la invitația lui Augustin Buzura, care mă descoperise la New York (el era în acea perioadă președintele Fundației Culturale Române, înlocuit ulterior de Horia Patapievici, chiar și Fundația a devenit Institutul Cultural Român). Și cu Horia Patapievici sunt un foarte bun prieten…
– V-ați lovit, să înțeleg, după sosirea pe meleagurile natale pe care nu credeați că o să le mai căutați, cu „fantomele trecutului”?
– Din păcate, da. România este înțesată cu oameni ca Iliescu și ca vechii comuniști…
De când m-am întors reprezint România, acolo unde sunt prezent cu lucrări semnate de mine. Sunt foarte bucuros și mândru când reprezint România. Am avut multe expoziții importante, internaționale, poate cea mai importantă este cea de acum un an și jumătate, în 2004, când am fost trimis la Beijing și am avut o expoziție personală de grafică la Muzeul Național al Chinei. Mi s-a spus de către toate personalitățile prezente la acel eveniment, inclusiv de către Ministrul Culturii din China, că am fost a doua personalitate culturală din România care a avut expoziție în această locație, după ce, cu mai mulți ani în urmă, a expus aici marele artist, pictorul român, Corneliu Baba.
– „Eram cineva, dar „cineva” care abia aștepta să părăsească această țară”
– De când caricatură, ilustrații de presă, după ce ați terminat secția de pictură?
– Da, eu am terminat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la secția pictură. Am fost obligat, forțat să intru în presă, pentru că, în chiar prima zi de facultate la arte plastice, tatăl meu a fost arestat. Era în anul 1952. Am avut nevoie de bani rapid, nu știam altceva să fac decât să desenez. Mama nu știa decât…franceză, pian…salon, tata fiind arestat eu a trebuit să câștig bani. M-am dus să bat pe la ușile revistei Urzica, la reviste de copii, și așa am fost primit să fac ilustrație de presă, de nevoie. Dar cum sunt ambițios, dacă am început să fac ilustrații, măcar să le fac foarte bine. Am făcut-o pare-se bine, atât de bine încât am reprezentat România și înainte de a părăsi țara, în dese ocazii. Eram cineva când am plecat din țară, dar… „cineva” care abia aștepta să părăsească această țară. Eu sunt un bătăios. Era cât pe ce să sfârșesc într-o închisoare în acea vreme, dar am scăpat. Când am plecat, am plecat pentru totdeauna. Nu mă gândeam că o să mă mai întorc aici, nu credeam că o să se schimbe ceva în țară, o schimbare radicală. Pentru mine era exclus să mă întorc în țară. După plecare am devenit, rapid, francez. Am reprezentat Franța, ca francez, în Statele Unite, în Germania… Cam asta a fost evoluția mea.
– Mi-ați spus că sunteți pentru prima dată în Bucovina. Cum vi se pare locul, oamenii, nivelul Festivalului de umor de la Gura Humorului, unde ați venit cu o expoziție personală?
– Da, sunt pentru prima dată la Gura Humorului și ador acest loc. În Bucovina nu am fost niciodată, deși știam că este un loc minunat. Am venit la festival cu o mică expoziție personală și mă simt foarte bine. M-am întâlnit cu colegi, graficieni, caricaturiști de valoare pe care nu i-am văzut de mulți ani. Mi-am împlinit un vis de a vizita Bucovina. Mai am un loc minunat de vizitat, Maramureșul…
– Cum percepeți evoluția culturală a României? Mai sunt tinerii atrași de actul cultural?
– Sunt din ce în ce mai puțini tineri atrași de cultură. Am fost și profesor la câteva mari universități din Statele Unite. Am acceptat, chiar, cu câțiva ani în urmă, să țin un curs la Universitatea de Arhitectură din București. În primul an am avut o promoție foarte bună, în anul doi clasa a fost mult mai slabă, anul trei era foarte slab. Eu nu sunt de formație profesor, dar în virtutea faptului că eram „cineva”, am primit postul de profesor în America. Așa am început și mi-a plăcut foarte mult. Chiar foarte mult. Am avut niște clase foarte bune.
Din păcate, eu simt cum lumea se degradează, se vede o involuție. Computerul ia locul creierului, cărților, a preocupării și activității de cercetare. Văzând că nu mai au interes studenții pentru cursul meu, mi-am zis că nu se merită să mai pierd timpul, nici nu trăiesc din asta, nu am nevoie de asta, eu făceam totul de plăcere, și din dorința de a da ceva unor tineri care voiau să învețe…
– „Constat o decădere oribilă a tineretului, o nivelare spre josnic…”
– Vreți să spuneți că tinerii români nu mai vor să învețe, nu mai au interes pentru studiu?
– Din păcate așa este. Tinerii nu mai vor să învețe. Ei au toate datele pe Internet. De acolo veneau și cu temele făcute, găsite, făcute de alții înainte, și credeau că mă păcălesc, dar se păcăleau pe ei. Am renunțat. Constat o decădere oribilă a tineretului, o nivelare spre josnic… Sunt și excepții, dar majoritatea vor să obțină totul cu cât mai puțin efort. Ignoranță totală. Ei visează la viitorul confortului: o mașină mai bună, o vilă, dacă se poate, cu cât mai puțin efort.
– Iau astfel de modele din occident?
– Dacă ești suficient de inteligent nu te lași ademenit de aceste tentații, influențe. Computerul este un mijloc de informație, dar mai sunt cărți, studii, aprofundări… Eu constat că tinerii nu mai sunt deloc interesați, nici nu mai încearcă să memoreze o informație. N-au nevoie. Apasă pe Google, caută și le vine răspunsul. În acest fel creierul se atrofiază. În occident lucrurile s-au făcut încet, în etape… Aici s-a trecut de la căruță direct la Mercedes!
– Ce vă înfurie cel mai mult la români, la…România?
– Eu sunt un luptător, dar sunt un om pe care-l înfurie cel mai mult cei care spun „Asta-i România…, ce să-i faci?”. Dar eu cred că sunt și oameni de cultură onești în România, care fac eforturi, se zbat pentru a face ceva mai mult pentru această țară, dar se lovesc și se luptă cu sistemul și cu populația…, cu mentalitatea oamenilor. Unii cred că îți trebuie puțină șmecherie, o conjunctură favorabilă și devii bogat, recunoscut, ce-ți mai trebuie școală?! Nu este așa. Ca să devii cineva trebuie să muncești mult, să sacrifici mult, să studiezi mult.