Am o rugăminte la dumneavoastră



Tableta de azi e mult mai calmă ca de obicei, pentru că – deh! – nu putem fi mereu pe poziții de critică. Astăzi vă voi recomanda lectura unei cărți care pe mine m-a impresionat și încântat. Este vorba de „Copilăria unui netrebnic”, avându-l ca autor pe Ion Călugăru. O carte apărută în 1936. Am citit-o zilele trecute.
Știm de Dorohoi una și alta: că a fost un orășel care, prin 1930, avea ceva mai mult de 15.000 de locuitori, din care o treime erau evrei. Mai știm că se confrunta cu o problemă perpetuă privind alimentarea cu apa, care era vândută de sacagii. Mi-a spus mama că una dintre întrebările de la concursurile televizate de cultură generală de altădată era legată de numele orășelului unde se mai cară apă cu sacaua. „Dorohoi!”, răspundea concurentul bine pregătit.
Dorohoiul e într-un declin pe toate planurile, începând cu cel demografic. Iar din toată populația evreiască a mai rămas o mână de inși. Dar cândva, din Dorohoi au pornit câțiva artiști importanți. Îi amintim pe actorul Octavian Cotescu, pe regizorul Dan Pița și pe acest Ion Călugăru. Al cărui nume adevărat era Ștrul Leiba Croitoru. Evreu.
Arareori am găsit în literatura română o scriitură mai plină de farmec ca aceea din „Copilăria unui netrebnic”. O lecție de limbă și de stil. Arareori am găsit o frescă mai subtil pictată a unei mahalale moldovenești de la începutul secolului douăzeci. Magistral!
De pildă, o vizită a Reginei Maria în mahala, cu alaiul regal nimerind din greșeală în ograda unei cârciumi pline de bețivani descompuși și de curve descentrate, este redată într-un capitol care m-a făcut să râd în hohote. Cred că, dacă nu m-aș fi oprit la timp din râs, vecinii ar fi cerut evacuarea mea de urgență din bloc.
Citiți „Copilăria unui netrebnic”! Găsiți cartea ușor, a fost reeditată, e și în biblioteci. Vă rog frumos! Faceți-o pentru mine.



Recomandări

Premiul I la Concursul „Student pentru o zi” pentru eleva Ruxandra Alina Valentina, de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Premiul I la Concursul „Student pentru o zi” pentru eleva Ruxandra Alina Valentina, de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Premiul I la Concursul „Student pentru o zi” pentru eleva Ruxandra Alina Valentina, de la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni