Am nasul mare!

„Polemici cu Mircea Radu Iacoban” se intitulează ditamai articolul din „România mare”, semnat de Paul Suditu. Nu-mi amintesc să fi polemizat cu domnia sa, dar, dacă-s invitat, hai s-o facem.
Mai întâi, rezumatul „chestiei”: am publicat cândva, în „Monitorul de Suceava”, un articol în care îndreptam sumedenie de erori tehnice – repet, tehnice – din evocarea „Elegie pentru locomotivele cu aburi”, semnată de dl. Suditu în „România mare”. Mai citisem câteva texte oneste și chiar onorabile ale aceluiași autor, toate operând în câmpul literelor române, unde dl Suditu (bănuiesc, profesor de liceu) se simte mai în largul lui. Nu știu ce i-a venit să se aventureze printre tampoanele răposatelor locomotive cu aburi – poate-i un hobby, poate o nostalgie de înțeles pentru aceste adevărate monumente pe toți. Aici s-ar situa punctul de întâlnire al „polemiștilor” (?) și tot aici se petrece, repede, despărțenia. Contra-opinentul recunoaște că a greșit flagrant scriind după ureche: „La data când am redactat articolul n-aveam nici internet, nici calculator, ca să mă pot documenta în amănunt. Singura mea sursă de informare erau filmele difuzate pe Discovery”… Chiar dacă acum, probabil, are un PC, tot n-aș zice că internetul poate fi suficient pentru a te aventura într-un domeniu în care nu încap aproximații – și, oricum, cel mai sănătos este să nu scrii despre ceea ce nu știi, darămite să te mai și cobori la nivelul unor amănunte de ordin strict tehnic.
Am corectat public erorile, dl Suditu văd că-și recunoaște, tot public, greșelile – s-ar zice, e cazul să punem discuției punct. Din păcate, abia începe, fiindcă preopinentul dă să se ascundă după colț, insinuând demascator că subsemnatul scrie „în tradiția unui vechi comunist, vigilent și bine orientat”. De unde s-ar vedea că, fără convingeri de dreapta, n-ai nici o îndreptățire să corectezi erori de informare tehnică! Invitația la exactitatea detaliilor nu poate fi decât o detestabilă racilă a comunismului remanent! Am avut o colegă de facultate – acum este conferențiară – care (aflându-ne la aceeași masă dintr-o cantină studențească), la invitația mea de a-și șterge fărâmiturile de pe botic, mi-a răspuns ofuscată: „ce, tu parcă n-ai nasul mare?” Așa că, asta e: nimic de făcut, am nasul mare. Nu mai comentez și faptul că reproșul pe linie de cadre mi-l face tocmai dl Suditu… fost activist al Județenei PCR Ilfov!
Punctul doi: am declarat, în „Monitorul de Suceava”, că, din dorința de a fi cât de cât informat, încerc să citesc dacă nu totul, că-i imposibil, barem cât mai mult, inclusiv „România mare” și gazete din provincie. Dl Suditu vede în asta „o atitudine echivocă și insultătoare pentru noi”, deoarece „dumnealui se face că uită prestigiul României mari”. Și comit o astfel de impardonabilă nepolitețe „sperând într-o reabilitare a dosarului său de cadre”. Măi, să fie! Greu cu obsesiile astea cadriste! Subsemnatul nu numai că citește gazete DIN provincie (uneori chiar și DE provincie), ci și scrie la un astfel de ziar.
Am susținut ani în șir rubrici permanente la două cotidiene și la un săptămânal „centrale”, dar n-am avut audiența pe care o obțin la „Monitorul de Suceava”, unde rubrica de față a înregistrat, câte odată, și peste 10.000 de accesări. Nu-s toți cititorii de acord cu punctele de mele de vedere (pe care nu mi le schimb după cum bate vântul), ceea ce mi se pare absolut firesc, dar audiența în sine rămâne, barem cifric, greu de atins dacă mi-aș muta articolele în presa dâmbovițeană.
Apar, în România, cel puțin 10-12 publicații „necentrale” cu un nivel gazetăresc net superior multor cotidiene „dă București”. De altfel, recordul mondial al tirajului nu-l deține un ziar „central”, ci unul din provincie: „Dainik Jayran” are, zilnic, 54 milioane de cititori! Nu găsesc nimic insultător în așezarea unui titlu „central” în rând cu cele din restul țării, ci, în multe cazuri, poate fi luat drept compliment. Seriozitatea și profesionalismul instituției de presă nu-l conferă locul apariției, ci obiectivitatea și buna credință a celor ce o susțin. Așa că, după invitația la polemică ce mi-o face „România mare”, nu poate rămâne decât cum am vorbit în tren: am nasul mare.