Sunetul de fond al străzii în București este cel al salvărilor. Luat în primire de cu zori de aceste vaiete prelungi sau sacadate ți se transmite o stare de panică, în contradicție cu optimismul pe care ți-l propuseseși pentru ziua care abia începe. Deschid radioul mașinii în speranța unei alternative de ton. Prima știre pe care o aud este din aceeași gamă. Polițiștii, după dascăli, funcționari, personal medical, anunță că nu vor păzi secțiile de votare dacă nu li se vor mări mintenaș, cu 10 la sută, lefurile. E ca un banc cu Bulă, care se încheia, după un prolog porcos, cu vorbele „asta ne mai lipsea, că în rest le aveam pe toate”.
Recapitulez în minte informațiile ultimelor zile. Criza financiară și economică americană, cea care a făcut ca mulți dintre miliardarii de ieri să ajungă, peste noapte, în sapă de lemn (am informații nu din presă, ci de la sursă, din SUA), zburdă veselă și peste Europa.
În România s-au înregistrat în ultimele săptămâni câteva mii de șomeri. Vor urma alte zeci de mii. S-au închis de-a binelea sau se fac că se închid doar pentru câteva săptămâni (orice lucru provizoriu rămâne de obicei definitiv) mari și mici întreprinderi.
Strănută, atinsă tare de gripă, industria automobilistică. La Colibași toți lucrătorii și-au luat o surprinzătoare perioadă de hodină pe care nu și-o doreau. Mittal-ul a pus lacăt pe una dintre uzine. Fabricile anexe de prin Transilvania care lucrau pentru Mercedes sau alte mărci de autoturisme occidentale diverse șuruburi și componente nu mai au comenzi. În consecință sucombă.
Construcțiile acuză junghiuri grave de la Madrid, trecând prin sudul peninsular al Italiei și până la București. Sunt așteptați acasă, nu de Crăciun, ci mai iute, zeci de mii de urcători pe schele, meseriași cu mistria, dulgheri, fierari-betoniști.
Criza mondială, luată în râs la București, ne îmbrățișează din ce în ce mai strâns, iar oamenii informați și lucizi spun că acesta este doar începutul. Pensiile și salariile, care au fost dublate în acești ani de hulită guvernare liberalo-pedistă și liberalo-udemeristă, ar putea rămâne dublate doar pe hârtie. Banii care veneau de afară ca un val binefăcător de oxigen financiar se împuținează. Se împuținează și contribuțiile bugetare interne prin închiderea sau reducerea activității unor cotizanți de calibru.
Ce ne facem? Păi facem ceea ce se vede. Mitingim, facem balamuc politic la televizor, ne dăm în stambă. Politicienii promit de te apucă rușinea ascultând atâta demagogie și dezmăț al minciunii. Leul, încet și sigur, slăbește, se usucă pe picioare, devine, din leu greu, din nou leuț. România stă ca un arbore retezat, jumătate pe pământ, jumătate în aer deasupra hăului. Cei care cer, mai nou polițiștii, măriri de salarii acum își așază popourile, uneori cam grăsuțe pentru o meserie care presupune și agilități sportive, pe partea dinspre prăpastie a balansoarului.
Vom avea puterea să fim lucizi? Mă cam îndoiesc. Devin încrezător dacă nu mă uit trei zile le televizor. Dacă deschid televizorul și văd și ascult discursuri, de la cel al șefului statului (un din ce în ce mai agitat propagandist electoral) până la ultimul candidat din colegiul Pocreaca îmi pierd nădejdea.
Meteorologii anunță frig peste România. Prin zonele maghiarimii s-au înregistrat temperaturi de minus zece grade, ceea ce a înghețat bocnă nu numai gârlele, ci și țevile caloriferelor.
Și la București, metropola care găzduiește Parlamentul, Președinția și Guvernul, ministerele și cancelariile, marile bănci și marile companii de asigurări, cazinourile și cele mai multe restaurante și bistrouri pe cap de locuitor, se simte frigul.
De dimineața, de când ieși din casă și dai nas în nas cu realitatea lumii în care trăiești, te ia cu frig. Te ia cu frig nu doar pentru că este frig afară.
