Am greșit. Sunt fericit!



De regulă, oamenii când greșesc sunt supărați. Nu este și cazul meu. Vă amintiți, probabil, de pronosticurile pe care le-am dat în această rubrică alaltăieri, articolul fiind scris de fapt chiar în ziua disputării ultimei etape, cu câteva ore înaintea începerii ei.
Încep cu cel reușit, singurul din trei: Urziceni – Steaua 1-1. Un rezultat în spiritul jocului practicat: o echipă căreia nu-i trebuia decât un punct, o alta incapabilă de a le câștiga pe toate trei. Prilej cu care Becali a mai bifat o doză de baftă porcească (sau ovină!?) via Giulești, unde o „autobară” (!) a consfințit calificarea Stelei în competiția aia nouă din care vor ieși încă din toamnă nu doar becalienii, ci și toate celelalte reprezentante ale noastre.
Un altul (egal la Brașov) mi-a ieșit… parțial! Asta înseamnă că până în prelungiri n-a înscris nimeni, egalitatea pronosticată de mine fiind frântă nu știu dacă de un gol din ofsaid (nu cred că a fost) dar cu siguranță de demnitatea unei echipe mici și a unui antrenor mare: Răzvan Lucescu, regretat și de învingători (că pleacă de la ei) dar și de învinși, că nu se duce antrenor la Poli!
În sfârșit, pronosticul la care am fost cel mai departe, dar ce zic eu, nu departe, ci de-a dreptul aiurea, razna complet, cel care teoretic demonstrează că n-am habar de fotbal, ce mai: că sunt de-a dreptul cretin, e cel de la Pitești. În netrebnicia mea, vedeam tot soiul de mânăreli, cu Argeșul dându-i 3 puncte lui Dinamo, la „schimburi culturale”, contra eliberării mai grăbite nițel a lui Penescu. În loc să mă ascund în munți, cu prostia mea cu tot, ei bine, mă declar fericit de tâmpenia mea și zic că puține momente de fericire mai mare decât asta am trăit, în plan fotbalistic, în ultimii 10-15 ani! Poate doar când Zizou a dat golul ăla din voleu de ne-a adus pe Bernabeu trofeul maxim nouă, Real-ului adică, să mă fi bucurat mai mult decât cele 5 hapuri de stricnină administrate haitei. A fost ultima, suprema dovadă, că arestarea arbitrilor a însemnat prăbușirea lui Dinamo. Iar faptul că echipa cea mai acuzată de mânăreli cu arbitrii, Argeșul, i-a dat fix 5 lui Dinamo, aia curată, care cică n-a mituit nici un arbitru, explică pe înțelesul tuturor de ce în fotbalul nostru mai sunt multe arestări de făcut.