– Interviu cu președintele organizației județene a PNL, Ion Lungu
-Domnule președinte, cum ați caracteriza campania pentru referendum desfășurată la nivelul județului Suceava?
-În ceea ce privește PNL, așa cum s-a stabilit la nivel național, am făcut o campanie civilizată, o campanie de convingere a cetățenilor să meargă la vot, și aici ne-am adresat în primul rând celor nehotărâți. Am urmărit ca oamenii să dea un vot în cunoștință de cauză și, așa cum se știe, am avut foarte multe discuții de la om la om, din ușă în ușă. Chiar dacă nu am făcut mitinguri, a fost și este o mobilizare la nivelul organizației județene a PNL. Am făcut întâlniri în toate zonele județului, am discutat strategia de campanie, modalitatea de organizare la secțiile de votare și lucrul cel mai important din punctul nostru de vedere este acela de a mobiliza oamenii să meargă la vot, de a mobiliza în primul rând electoratul nostru, simpatizanții și mai ales nehotărâții. În ceea ce ne privește, a fost o campanie civilizată. Sigur că au mai fost și anumite excese, ca spre exemplu ceea ce s-a întâmplat luni din partea deputatului PD, Aurel Olărean, care a făcut niște gesturi ce nu sunt demne de un reprezentant al Parlamentului României. Este clar că e o bătălie politică, este o tensiune politică, fiecare vrea să-și mobilizeze cît mai bine alegătorii, dar acest lucru se poate face numai în condiții legale și civilizate. Chiar dacă situația este așa cum este, cred că trebuie să avem bunul simț necesar și respect față de adversarul politic.
-Sunteți mulțumit de implicarea membrilor PNL în această campanie?
-Da, și aici vreau să evidențiez tinerii. Nu este pentru prima dată când avem un soi de campanie atipică, pentru că nu este o campanie care să poată fi comparată ca și strategie cu alte campanii. Deși este atipică, pentru că nu sînt mai mulți candidați, iar partidele nu-și prezintă liste de candidați, este clar că interesul oamenilor sau al membrilor de partid poate să fie unul mai scăzut, având în vedere că nu au o țintă directă. Noi suntem mulțumiți, și aici vreau să precizez că o delegație de 200 de persoane condusă de mine a participat ieri la o manifestare de anvergură la Palatul Parlamentului, unde a fost o întâlnire a Ligii Aleșilor Locali ai PNL. Au fost atinse probleme de administrație locală, dar am discutat și despre mobilizarea la referendum.
„Traian Băsescu a fost lipsit de fair-play față de PNL”
-Modul de implicare în campanie a membrilor PNL va avea vreo influență asupra promovării lor pe linie politică?
-Cu siguranță da. Așa cum am spus și la Delegația Teritorială, este clar că, chiar dacă nu se poate face o cuantificare exactă a efortului depus de PNL în această campanie electorală, sigur la nivel de ansamblu ne putem face o imagine unde s-au obținut rezultate bune, mai puțin bune sau slabe. De ele vom ține cont la pregătirea de strategii de campanie electorală în perioada următoare și la sprijinirea oamenilor noștri din administrația locală. În funcție de cum s-au mișcat în campania electorală îi vom ajuta în promovarea proiectelor de dezvoltare a localităților și, bineînțeles, cei care vor avea rezultate bune vor avea un bonus din partea partidului în promovarea acestor proiecte în lobby-ul pe care-l vom face de pe plan local.
-Adversarii dumneavoastră politici, și mă refer aici în mod deosebit la PD, au fost supărați de modul în care PNL a făcut campanie electorală, în speță de reclama publicitară care spune că „Băsescu e obsedat de putere”, apreciind că aceasta reprezintă o calomnie. Cum comentați?
-Este o campanie la nivel național cu acel afiș. E clar că afișul îl reprezintă cel mai bine pe Traian Băsescu. Chiar asta credem, că Traian Băsescu s-a schimbat, este obsedat de putere. Noi, liberalii, considerăm că România merită mai mult, și ultima parte a campaniei noastre spune foarte clar „Traiane, ne-ai întors spatele”. Noi, liberalii, am fost cei care am crezut în Alianță, noi am fost cei care ne-am luptat pentru Traian Băsescu în 2004 ca să devină președintele României. Sigur că dumnealui, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, ignoră acest merit al PNL. Trebuie să spun exact că la vremea respectivă PNL era mai puternic decât PD și a fost principalul partid care a adus cele mai multe voturi în cadrul Alianței, deci noi am făcut totul pentru ca Traian Băsescu să ajungă președinte. În județul Suceava ne-am implicat foarte mult, am făcut eforturi enorme din punct de vedere uman și material și în mod special în municipiul Suceava. Și nu a fost în zadar. La vremea respectivă județul Suceava a fost singurul județ portocaliu din Moldova, făcând eforturi imense pentru a ajunge Traian Băsescu președinte. Din păcate dumnealui ne-a dezamăgit. După ce a ajuns președinte, prima victimă, ca să spun așa, a fost PNL, încercând de a doua zi după ce a ajuns la guvernare să denigreze PNL, conducerea PNL, să denigreze Guvernul, astfel încât să întărească PD-ul în detrimentul PNL-ului. Lucru care zic eu a fost lipsit de fair-play.
„Noi, liberalii, credem că România merită mai mult”
-De ce ar trebui demis Traian Băsescu?
-Nu vreau să intrăm într-o dispută care este greu de dovedit că a încălcat sau nu Constituția. Aici sînt oamenii de specialitate care trebuie să dea răspunsuri. Este acel răspuns ambiguu dat de Curtea Constituțională și sigur avizul dat e doar unul consultativ. Traian Băsescu merită să fie demis pentru că de doi ani încoace a produs numai scandal pe scena politică românească, a produs numai tensiuni, și-a ridicat în cap întreaga clasă politică. În primul rând putem constata că dumnealui a încălcat Constituția pentru că nu a respectat acel principiu de a asigura un echilibru în societatea românească. Dintr-un factor mediator, de echilibru, dumnealui prin această formulă de „președinte jucător” a produs tensiuni în întreaga societate și pe scena politică îndeosebi, jignind de multe ori într-un mod nepermis o instituție care reprezintă democrația, care este de fapt cea mai înaltă instituție a democrației din România, Parlamentul. Nu poți să pui într-o balanță să separi cei buni, cei răi, cei negri, cei albi. Sigur că este o campanie electorală în care se folosește foarte multă demagogie, dar totuși trebuie un respect față de această instituție care înseamnă Parlamentul României și care până la urmă înseamnă românii. Așa cum se știe, domnul Băsescu a câștigat la mustață președinția României, pe când Parlamentul pe care-l blamează el a fost votat de mult mai mulți români, și de aceea trebuie un respect față de această instituție și față de parlamentarii care ne reprezintă. Traian Băsescu trebuie demis pentru că în loc să ne ocupăm astăzi de integrarea deplină a României în Uniunea Europeană, în loc să ne concentrăm pe problemele serioase ale României, să ne ocupăm de agenda cetățenilor, de a le îmbunătăți nivelul de trai, dumnealui se ocupă numai de scandaluri. Din păcate pentru noi, am intrat în Uniunea Europeană, o mare parte din prețuri s-au aliniat la cele de pe piața europeană, dar nu și veniturile cetățenilor. În loc să căutăm soluții, în loc să ne preocupăm de atragerea de fonduri europene, știut fiind faptul că gradul de absorbție este unul destul de redus, în loc să lase guvernul să se ocupe de aceste probleme foarte importante pentru națiune, Traian Băsescu toată ziua caută fel de fel de scandaluri. Nu în ultimul rând, chiar dacă dumnealui spune că este un luptător împotriva corupției, nu de puține ori a folosit instituțiile statului gen SRI, Ministerul Justiției, pentru a plăti polițe politice într-un fel sau altul. Domnul Băsescu discută de doi ani despre oligarhi, dar din ceea ce se vede, dumnealui este cel care-i protejează, și aici dau ca exemple „regii asfaltului” sau cazul Cocoș- Udrea, Alro. Se vede de la o poștă că de fapt în jurul dumnealui se învârt aceste grupuri de interese, acești oligarhi.
-Cum vedeți situația politico-socială a țării în cazul în care Băsescu se va reîntoarce la Cotroceni după referendum?
-Aici se face o mediatizare excesivă și greșită după părerea mea. Pe 19 mai nu se joacă soarta României, ci a unui singur om, Traian Băsescu. De aceea eu spun că nu asta este problema. Ați văzut că în România, indiferent de ceea ce se întâmplă pe scena politică, economia merge, instituțiile funcționează, indiferent de scandalul sau de turbulențele care sunt. Nu cred că dacă se va reîntoarce Traian Băsescu se va schimba ceva la 180 de grade. Cu siguranță că Băsescu va proceda ca și până acum, va critica încontinuu Guvernul. Nu ar fi un lucru rău, dar să critice pe probleme punctuale, nu în ideea de a plăti polițe, de a căuta răzbunări personale. Eu cred că România va merge înainte, indiferent dacă Traian Băsescu se întoarce sau nu la Cotroceni. Dacă Traian Băsescu va reveni la Cotroceni, ceea ce eu nu prea cred, sper să fi învățat ceva din această încercare de demitere a sa, să învețe că nimeni nu este deasupra legii, să învețe că instituțiile statului trebuie respectate de toată lumea.
„Cel mai important pentru PNL este să asigure o guvernare corectă și să se reîntoarcă la problemele cetățenilor”
-A fost lansat avertismentul că s-ar putea fura la vot. Care credeți că este substratul?
-Este o vorbă românească „hoții strigă hoții”. Eu cred că este o chestiune de strategie politică. Fiecare tabără își încearcă acoperirea unui insucces și, în măsura în care nu va câștiga, să spună „vedeți, noi am atenționat că se va fura”. Cred că aceste lucruri sunt și la unii și la alții. În primul rând este vorba de cei doi actori importanți în acest referendum, PD și PSD, care se atenționează unii pe ceilalți că se va fura la vot. Este doar o chestiune de strategie pentru a atenua un eventual eșec al unuia sau altuia. Așa cum am spus, PNL face în această perioadă un apel la calm. Lucrul cel mai important pentru noi este să asigurăm o guvernare corectă pentru România, să ne reîntoarcem la problemele cetățenilor. Agenda cetățeanului este cea mai importantă pentru noi pentru, și nu ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică.
-Faceți vă rog o estimare a rezultatului referendumului.
-Nu știu ce se va întâmpla la nivel de țară, dar eu sînt convins că în județul Suceava cei care vor vota DA vor câștiga în favoarea celor care votează NU. Nu dau un procent, dar eu am convingerea că cei care votează pentru demiterea președintelui vor câștiga în județul Suceava. Am încredere în rezultatul referendumului, având în vedere că cei care votează împotriva demiterii președintelui, și aici mă refer la PNL și PSD, au foarte multe localități unde au primari, PNL în localitățile mari, unde este bazin electoral, iar PSD în mediul rural. Mergând de la procentele obținute de cele două partide în alegerile locale, sînt convins că Băsescu va pierde referendumul în județul Suceava.




