Am adunat deja 0 puncte



Începem să ne revenim. Sau să redevenim noi înșine. Vă mai amintiți entuziasmele care ne cuprinseseră acum vreo lună-două, când aveam nu știu câte tururi preliminare fără înfrângere, când eram pe locul 1 la puncte și deja vedeam că de la anu’ (și la mulți ani, cu sănătate și bucurii!) vom avea cel puțin o echipă direct în grupele Champions’ League (dacă nu tot campionatul!), când nu mai pridideau să calculeze toți matematicienii fotbalului nostru șansele de a avea în semifinalele Europa League măcar un meci între echipe românești? Numai că după preliminarii, care și ele s-au terminat nițeluș mai rău decât socotiserăm noi, a început în sfârșit și competiția propriu-zisă. A venit care va să zică momentul adevărului, în care, pe partea ailaltă de gazon nu se mai află pescari, contabili, frizeri, bancheri ori studenți, ci chiar fotbaliști. Cu acest prilej, am putut constata pe viu că fotbaliștii lor sunt puțintel mai fotbaliști decât fotbaliștii noștri. Că ai noștri sunt buni, sunt extraordinari, sunt de-a dreptul fenomenali în campionatul intern ori în preliminarii când dau peste slovaci, feroezi, muntenegreni ori maximum polonezi, dar că fotbalul li se termină (de parcă n-ar fi fost!) atunci când văd nu neapărat nemți, ci pe ucraineni. A fost o diferență atât de mare între ceea ce au prestat ai noștri, toți, și ceea ce jucau adversarii, încât e de-a dreptul absurd să te mai gândești la vreo calificare în tururile de primăvară. Asta ar însemna măcar locul 3 pentru Steaua și 2 pentru Pandurii. Dar ce te faci când ipoteticul contracandidat al Stelei la acest loc, Schalke, îi dă 3 fără să clipească, iar cel pentru locul 2 al Pandurilor, Dnepr, dă numai o bucată, deși merita pe puțin vreo 4? Nu, Steaua și Pandurii n-au jucat „de la egal la egal” cu adversarele lor, ci au fost într-o netă și dramatică inferioritate, ca joc, inclusiv în minutele în care tabela arăta 0-0. Steaua n-a pus nici măcar o singură dată în pericol poarta lui Schalke, cât despre Pandurii… Iar ceea ce urmează e prăpădul: Chelsea vine să ia fără ezitare 3 puncte, în timp ce Basel a arătat deja că e-n stare să câștige grupa. Poate, cine știe, Pandurii o să aducă 9 puncte din deplasare, ca de la Braga, deși mă cam îndoiesc că Dnepr poate lua bătaie acasă, iar Fiorentina nici atât. Am adunat deja 0 puncte din 6 posibile, și mă tem că rămânem cu ele și după turul doi.