Foștii atacanți Alessandro Altobelli, Giuseppe Signori și Maurizio Ganz au declarat ieri, pentru site-ul firenzeviola.it, că gruparea AC Fiorentina ar face bine să nu-l vândă pe românul Adrian Mutu, suspendat nouă luni pentru dopaj.
„Importanța lui Mutu în cadrul echipei nu se pune în discuție, deoarece Fiorentina era în luptă pe trei fronturi când el era în teren. Suspendarea lui a fost resimțită, dar nu cred că este bine să-l vândă. Mutu este un jucător important pentru o echipă ca Fiorentina”, a spus Altobelli.
„Prestația lui Mutu din acest sezon a fost condiționată de suspendarea pentru dopaj. Este un jucător decisiv pentru Fiorentina și s-a văzut absența sa. Clubul are obiective înalte și din punct de vedere tehnic este just să-l păstrezi pe Mutu”, a afirmat Signori.
„Nu intră în discuție valoarea lui Mutu ca jucător și de aceea cred că Fiorentina ar face un lucru bun dacă l-ar păstra. Pentru el a fost un sezon straniu, cu multe dificultăți, la fel ca și al echipei”, a precizat Ganz.
Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, iar presa italiană a scris, săptămâna trecută, că românul a fost pus pe lista de transferuri la Fiorentina.