Potrivit ultimelor informații obținute din Italia, a fost confirmat decesul altor trei cetățeni români în urma seismului survenit la data de 24 august 2016 pe teritoriul Italiei, a anunțat MAE. Astfel, la acest moment, numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma cutremurului este de cinci persoane, scrie Mediafax.Ministerul Afacerilor Externe a precizat că în ceea ce privește semnalările privind cetățenii români dați dispăruți, numărul cazurilor înregistrate până la acest moment este de 11 persoane.”Verificările sunt în derulare. În continuare, echipa consulară mobilă aflată pe teren acționează în coordonare cu autoritățile italiene și întreprinde toate demersurile necesare pentru a stabili dacă printre victime se află și alți cetățeni români.