Alți trei asistați de la căminul de bătrâni din Rădăuți au fost internați în spitalul din localitate cu suspiciune de TBC, numărul asistaților spitalizați ajungând astfel la opt. Așa a informat ieri directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, care a precizat că din cei opt bătrâni internați în spital, doar cinci au primit confirmarea din partea medicilor cu privire la boala de care suferă, tuberculoză. Ceilalți trei, deși prezintă câteva simptome specifice, sunt considerați cazuri suspecte de TBC până când medicii vor finaliza investigațiile, cel mai probabil în cursul zilei de luni.
Până în prezent, două femei și șase bărbați au ajuns din căminul de bătrâni în spital. Pentru a preveni extinderea focarului de TBC, autoritățile sanitare au limitat accesul vizitatorilor în cămin și le-au cerut bătrânilor să poarte măști de protecție și să nu părăsească incinta unității.
Autoritățile nu cunosc încă sursa îmbolnăvirilor
La căminul de bătrâni din Rădăuți sunt 47 de asistați și 27 de salariați. Primul caz de tuberculoză a fost confirmat la jumătatea lunii noiembrie, la un bărbat de 62 de ani. Ultimul caz a fost confirmat la un bărbat de 80 de ani, în cursul acestei săptămâni. De la apariția primei îmbolnăviri, autoritățile au luat măsuri de izolare a focarului și de investigare a tuturor asistaților și salariaților. În urma analizelor, 17 persoane au fost considerate suspecte și supuse unor teste suplimentare, dar numai trei dintre acestea au ajuns la spital.
Până în prezent, ancheta derulată de autorități nu a reușit să stabilească sursa îmbolnăvirilor. Cercetările efectuate în acest caz au arătat că asistații erau cazați în condiții improprii, căminul fiind supus de două luni unor lucrări de reamenajare. Până la momentul de față nu se știe dacă șantierul deschis la căminul de bătrâni ar fi favorizat apariția tuberculozei, boală care se declanșează și pe fondul mizeriei, sau dacă este vorba de o persoană care a mai suferit în trecut de TBC și la care boala s-a reactivat, molipsindu-i și pe cei din jur.