Alte polemici

„Cugetările domnului Iacoban” se intitulează replica târzie a dlui Călin L. Cernăianu, prilejuită de apariția în „Monitorul de Suceava” a articolului nostru intitulat „Care-s dovezile?” O publică „Bucovina literară”, revistă în care a apărut și textul dlui Cernăianu „Cabala antieminesciană”, considerat de noi insuficient argumentat și suferind de scenarită catastrofică. Opinie pe care ne-o menținem intactă și după lectura întinsei replici – cu observația că dl. C.L.C. a ratat de puțin prilejul unei polemici civilizate și la obiect, pretinsă de însăși seriozitatea tristă a temei. O astfel de discuție, fie și în contradictoriu, pretinde obligatoriu tonalitate urbană, măcar pentru păstrarea aparențelor. A scrie că Iacoban, „colegul nostru de popor”, „nedocumentat, emite sentințe cu un curaj nebunesc” și că vorbește despre alienarea lui Eminescu „din propria-i experiență” (!!), că tableta „Care-s dovezile?” „s-a strecurat într-o gazetă”, prilej cu care încerc „să dinamitez totul cu vorbe de clacă”, spre a concluziona „ferice de M.R. Iacoban că nu-și pune întrebări!”, după ce am tot înșirat întrebare după întrebare, ține de neanderthalul polemicii, când riposta la o acuzație de plagiat era de tipul „ăla vorbește, care-l înșală nevasta?” De-a dreptul ridicol, dar reproșul nostru că G. Călinescu este declarat „incorect”, dl. C.L.C. îl combate cu citatul „Noi, românii, datorită mareșalului Stalin, acest mare om al ultimelor veacuri, nu numai rusești, dar și europene, gratitudine pentru generozitatea cu care ne-a absolvit de trecutele erori…” etc. Cum ar veni, elogiile aduse de Călinescu lui Stalin ar justifica acuza de incorectitudine a criticului… față de Eminescu! Dac-ar fi să utilizăm limbajul preopinentului, s-ar cuveni așezată aici știuta întrebare „ce are Prefectura…”, dar un astfel de nivel al discuției nu-l îngăduie însăși tema. Strădania dlui Cernăianu pentru deslușirea unor episoade ale biografiei lui Eminescu este mai mult decât lăudabilă. Au fost cercetate documente de arhivă pentru prima oară scoase la lumină, se propun conexiuni ignorate, se emit neașteptate ipoteze, într-o „anchetă jurnalistică” însumând (precizarea aparține „colegului nostru de popor”) peste 1500 de pagini. Concluzia: „pretinsa lui nebunie (a lui Eminescu, n.n.) nu poate depăși nivelul supoziției” și „ipoteza nebuniei cade”. Păi, ori, ori. În clipa în care au căzut, și supoziția, și ipoteza, devin certitudini. Și nu este cazul. Sigur că într-o tabletă de gazetă cotidiană nu pot fi luate amănunțit în discuție argumentele propuse într-o cercetare întinsă pe 1500 de file. Ne-am limitat doar a observa că scenariul construit de C.L.C. fără umbra celei mai mici îndoieli se întemeiază mai mult pe… absența unor documente decât pe elocvența celor identificate. Citez din articolul nostru: „Mereu se ia ca punct de sprijin faptul că «nu există nici un document»care să lumineze cutare împrejurare. Înlocuind, logic, nu există cu nu s-a găsit, ori nu s-a păstrat, întreg eșafodajul demonstrației cade.” Este vorba despre documente vechi de un secol și jumătate! Din acea perioadă lipsesc nenumărate certificate de naștere – înseamnă că respectivii nu s-au născut? Dosare întregi dispar acum, sub ochii noștri, darămite hârtii care, în epocă, nu prezentau nici pe departe interesul ce li se conferă azi! Dl. Cernăianu ori nu înțelege reproșul nostru, ori se preface, atunci când scrie: „Așadar, nu există este sinonim cu nu s-a găsit, ori nu s-a păstrat.” De unde și până unde? Cine a sugerat astfel de sinonimie? Dimpotrivă: nu există e una, nu s-a găsit este alta. Pentru cercetarea de istorie literară, cele două verbe sunt în relație de adversitate. Nu poți construi o demonstrație fermă bazându-te pe… inexistența vechilor hârtii doveditoare – poate încă nedescoperite, poate niciodată arhivate. Ori – de ce nu? – niciodată emise, cum (prea) ritos afirmă dl. C.L.C. Ne aflăm pe terenul ipotezelor, unde licit se rânduiește și strădania dlui. Cernăianu. Este dreptul autorului să și-o apere, este dreptul nostru s-o acceptăm sau nu. Însă a căuta s-o impui cu orice preț, inclusiv cu injurii, inclusiv apelând la… Stalin, înseamnă că autorul nu-și mai domină cercetarea. A ajuns servul ei.