Pe un frig de cel puțin minus 20 de grade Celsius, atât cât se înregistrau ieri la prânz la nivelul apei râului Suceava, câțiva împătimiți ai sporturilor extreme au transformat o curiozitate de sezon într-un adevărat câmp de antrenament. Pilonii de gheață formați în ultimele săptămâni sub podul rutier care traversează râul Suceava în zona Ițcani s-au dovedit adevărate „cascade înghețate”, numai bune pentru practicarea alpinismului în condiții de iarnă.
Ideea i-a aparținut lui Dan Curic, președintele Alpin Club Nordica Suceava, iar lui i s-au alăturat alți trei pasionați ai acestui sport. De comun acord, aceștia s-au gândit să încerce rezistența pilonilor de gheață, fără a băga în seamă prea tare gerul de afară.
Dotați cu echipament adecvat, pioleți, corzi și ghete cu crampoane, alpiniștii au coborât pe gheața râului Suceava. Au testat mai întâi vizual pilonul pe care aveau de gând să-l escaladeze, apoi au încercat cum se comportă gheața, iar după ce s-au pregătit suficient de bine au trecut la treabă.
Unul dintre alpiniști a mărturisit că fără sprijinul involuntar al autorităților locale, evenimentul de ieri nu ar fi avut loc. „Dacă ar fi să mulțumesc cuiva, ar fi autorităților care nu și-au făcut treaba corespunzător și nu au izolat conductele de apă și în felul acesta au apărut aceste coloane de gheață”, a spus Cătălin Rusu, unul dintre alpiniștii care și-a testat ieri cunoștințele sub podul de la Ițcani.
„E super fain, iar această iarnă ne-a adus numai bucurii. După ce acum câteva zile am făcut schi touring pe străzile Sucevei, iată că acum am putut practica alpinismul pe gheață”, a mărturisit Mike Gheorghiu.
Gheața casantă le-a creat ceva probleme alpiniștilor
Gerul năprasnic le-a dat și ceva bătăi de cap alpiniștilor de sub podul de la Ițcani. În afara sculelor de care depinde viața unui alpinist și care trebuie manevrate precis și la timp, cei patru temerari au observat că gheața este casantă, ceea ce a necesitat o atenție mai mare.
Chiar și așa, nici unul dintre alpiniști nu s-a plâns și fiecare dintre ei spune că va încerca din nou cu plăcere să escaladeze pilonul de gheață de sub podul Ițcani dacă vremea nu se va încălzi prea curând.
„Zonele unde se poate practica alpinismul pe gheață în România sunt foarte puține, iar faptul că noi am avut această ocazie nesperată nu putea fi ratat. În general, ne antrenăm la cascada de la Zugreni, cel mai apropiat loc pentru noi, sucevenii, dar și aici sunt probleme dacă râul Bistrița nu îngheață. În plus, ultimele ierni au fost cam calde, iar acest tip de alpinism nu s-a prea putut practica”, a adăugat Dan Curic.
Trecătorii care se întorceau ieri la prânz de la biserică au rămas surprinși să-i vadă sub pod pe cei patru suceveni. Totuși, oamenii nu cred că alpiniștii și-au riscat viața coborând pe un asemenea frig pe râul Suceava.
„Știu de la pescari că dacă temperatura este de minus 10 grade Celsius două zile la rând, apa îngheață. La cât de frig a fost la Suceava, cred că gheața e de 30-40 de cm și nu se rupe sub ei. Trebuie să ai ceva curaj și adrenalină ca să faci așa ceva. Eu nu m-aș băga”, a fost concluzia unuia dintre oamenii cu preocupări mai ortodoxe.
Cum s-a format „cascada de gheață” de sub podul de la Ițcani
Pilonul de gheață sau „cascada de gheață”, așa cum au denumit-o alpiniștii, s-a creat în urmă cu aproximativ zece zile. Ciudățenia a apărut după ce conducta de transport a apei potabile aparținând ACET, ce trece pe sub podul rutier, s-a fisurat și nu a fost reparată în timp util.
În felul acesta, apa care a țâșnit constant s-a transformat în sloiuri tot mai groase, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute din municipiul Suceava din ultima perioadă. Așa se face că, încet-încet, sub pod a apărut un pilon natural, care la bază are un diametru de circa 5-6 metri.
Adaptați vremurilor
Alpinism sub podul de la Ițcani
