Alocarea de bani din fondurile naționale pentru proiecte de investiții către administrațiile locale în perioada 2004-2011 a atins un maxim în anul 2008, de cinci miliarde lei (1,36 miliarde euro), acoperind circa 70% din investițiile la nivel local, potrivit unui raport realizat de Expert Forum.
Pentru această analiză, efectuată pentru perioada 2004-2011, au fost selectate șase instrumente principale de transfer de la bugetul de stat: Fondul de Rezervă al Guvernului (2004-2011), sume defalcate pentru drumuri județene și comunale (2005-2011), utilizate ȋn cea mai mare parte la nivelul consiliilor județene, Fondul de mediu (2008-2011), sume pentru școli distribuite de Ministerul Educației (2007-2010), sume pentru pentru sisteme de apă în mediul rural și drumuri comunale (2004-2011) și alocări pentru poduri mici, sisteme de apă-canal și terenuri sport în mediul rural (2007-2011).
„Aceste șase instrumente sunt 100% naționale și discreționare, sumele fiind alocate de guvern sau ministerele titulare pe liste anexă la buget, fără vreo justificare clară sau competiție de proiecte. Cu alte cuvinte, reprezintă cel mai bun teren pentru a măsura clientelismul politic pur”, se arată în raportul Expert Forum, prezentat marți într-o conferință de presă.
Expert Forum (EFOR) a fost înființat de câțiva specialiști în politici publice și buna guvernare veniți din secietatea civilă și analizează domenii precum reforma administrației și integritate, descentralizare și finanțe publice, reforma justiției și anticorupție, politici sociale și pensii, energie și transporturi, sănătate. EFOR este condus de Sorin Ioniță.
Documentul lansat marți include un indice al clientelismului în alocarea fondurilor pentru cei opt ani analizați care evidențiază cu cât este mai mare șansa pentru un primar sau președinte de consiliu județean să fi primit fonduri într-un anumit moment dacă făcea parte din partidele la putere decât dacă se afla în opoziție.
Cei mai favorizați primari au fost cei teroretic independenți, ceea ce sugerează că alocările discreționare au fost folosite intenționat pentru a încuraja migrația politică a aleșilor locali către arcul puterii. De asemenea, primarii UDMR au primit întotdeauna alocări peste medie, potrivit sursei citate.
„Am avut un maxim de clientelism politic în anii 2007-2008, pe aproape toate instrumentele de transferuri pentru investiții existente. În medie, ȋn 2007-2008 era de trei ori mai probabil să primești fonduri dacă erai primar din arcul puterii decât dacă erai primar de opoziție. Maximul de clientelism a coincis cu perioada de creștere rapidă a bugetelor publice înainte de criză. Concluzia este că într-un stat cu instituții slabe și tradiție clientelară, un aflux masiv de fonduri în bugetele publice poate să facă mai mult rău decât bine, în funcție de cât de corect și eficient este gestionat surplusul”, se spune în raport.
Expertul în fiscalitate Gabriel Biriș a apreciat că în perioada 2007-2008 Guvernul „a aruncat mulți bani pe fereastră”, cu alocări destinate creșterii numărului de angajați și a salariilor. Tot în acei ani flota de mașini a României a crescut foarte mult, mai ales la companiile de stat.
„Perioada 2007-2008 a fost cea mai mare nenorocire a guvernanței în România. În momentul când Guvernul a avut bani ne-a pus țara în genunchi, deci cel mai rău este să aibă Guvernul bani”, a spus Biriș.
Dependența autorităților locale, în special a comunelor rurale, de alocările de fonduri este cauzată de slăbiciunea financiară a acestora.
Sub un sfert din totalul comunelor României, respectiv 650 de administrații, reușesc să-și acopere integral cheltuielile salariale la nivel local din veniturile proprii plus cota-parte din impozitul pe venitul personal care li se virează lunar. Totodată, un sfert dintre acestea au cheltuieli salariale mai mult decât duble în raport cu veniturile.
„Fuziunea rațională a comunelor rurale și crearea unor unități administrative mai eficiente, care să stea financiar pe picioarele lor, ar da o lovitură mai grea baronilor de la orice nivel, județean, regional sau central decât orice alte reforme grandioase”, concluzionează raportul EFOR.