Consilierii județeni au aprobat, ieri, în unanimitate, repartizarea pe localități a sumelor alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anii 2011-2014, conform „scrisorii cadru privind contextul macroeconomic și metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2011 și a estimărilor pentru anii 2012-2014”, transmisă de Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, au aprobat repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Inițiatorul proiectului de hotărâre a Consiliului Județean Suceava, președintele Gheorghe Flutur, a precizat că este vorba despre sume estimative, acestea urmând a fi reevaluate după promulgarea legii bugetului de stat pe anul 2011, în funcție de prevederile acestui act normativ, în funcție de gradul de necolectare a creanțelor fiscale la sfârșitul anului 2010, precum și în funcție de modificările survenite în necesarul de cofinanțare a proiectelor de infrastructură și programelor de dezvoltare locală.
Siret are prevăzuți mai puțini bani decât Salcea, Dolhasca, Frasin sau Vicov de Sus
Precizările lui Flutur au fost suficiente pentru consilierii opoziției, astfel încât în două minute au ridicat toți mâinile și au votat „pentru”.
Potrivit repartizărilor estimative, municipiul Suceava ar urma să primească, anul viitor, din cotele defalcate din impozitul pe venit, 1.720 mii lei, Câmpulung Moldovenesc 830 mii de lei, Vatra Dornei 595 de mii de lei, iar Fălticeni și Rădăuți, câte 1.010 mii de lei. Salcea, Dolhasca, Frasin și Vicov de Sus au prevăzute sume estimative mai mari decât orașul Siret, la cele două sate transformate în orașe fiind prevăzute câte 296 de mii de lei, în timp ce Siret are doar 237 mii lei, la fel ca Broșteni și Liteni, dar mai mult decât Cajvana și Milișăuți, care au 178 de mii de lei, sau Solca – 118 mii de lei. Gura Humorului are prevăzute 507 mii de lei.
La comune, cei mai mulți bani sunt prevăzuți pentru Moara – 181 mii lei, Dumbrăveni – 110 mii lei, Straja – 104 mii lei, Dorna Arni, Mălini, Mușenița, Păltinoasa, Preutești, Putna, Sadova și Stulpicani – câte 100 de mii de lei. Sume mai mici, de 62 mii lei, sunt prevăzute pentru 39 de comune din județul Suceava, pentru anul viitor.