Alint sau boală psihică?

Sigur că am fost foarte bucuros de rezultatul meciului contra Armeniei. Sigur că joculnu m-a încântat deloc, adică între ceea ce am jucat cu Germania și ce am văzut la București este o distanță cosmică. Aici se poate lua în discuție și factorul psihic, fiindcă este cât se poate de normal să te mobilizezi diferit de la un meci la celălalt, în funcție de adversar, dar la fel de adevărat este și că joci mai relaxat într-un meci în care în principiu n-ai șanse, și ești tensionat în altul de care știi că depinde continuarea parcursului sau eliminarea. Se pot face speculații în toate direcțiile, dar pentru a nu bate câmpii teoretizând, am să vă spun ce nu mi-a plăcut în meciul cu Armenia și de ce cred că l-am câștigat nu neapărat cu noroc, ci mai degrabă datorită calității slabe a adversarului. Nu mi-a plăcut felul haotic în care am atacat, Mitrițăfiind în mod evident neintegrat în vreo schemă, dar încercând să rezolve totul de unul singur. A reușit mai degrabă să fie amuzant cum ducea mingea până se înțepenea în vreun adversar ori cădea după ce se izbea de acesta, asta când nu alunecadin propriul său dribling. Nu știu ce tot caută Chichireș(sigur nu-l cheamă așa!?) să strice mingi în careul advers (și în meciul cu nemții la fel!) și de ce nu-i explicănimeni căel nu-i nici Ramos, nici Pique, ci doar un mălai mare și împiedicat. Nu pricep nici cu ce-i are la mânăKeșeru pe Rădoi, pe Burleanu și pe toți oficialii, de-l tot convoacă la echipa unde n-a făcut absolut nimic, niciodată. Nu-i vorbă, că nici Pușcaș nu-i mai breaz. De aceea, meciurile care trebuie câștigate merg foarte greu, fiindcă, vorba clasicilor, pentru a câștiga trebuie să înscrii! Să vedeți ce greu o să fie cu Islanda. Peste toate însă, era un moment de bucurie: România a reintrat în cărți, aproape când nu mai speram. Dar, camai mereu la români, nicio bucurie nu e deplină. Se găsește mereu câte unul care s-o strice. Culmea e că de data asta, cel care a stricat-o e chiar cel care trebuia să fie fericit: selecționerul. Că hâr, că mâr, că l-am certat toți când a pierdut, așa că pe principiul văcarului, s-a supărat pe sat și se cară. Foarte tare: deci dl Rădoi se aștepta să fie lăudat când îl bătea Armenia? Apără, Doamne! Eu sper să fie totuși o formă de alint, de autoalint adică, și nu o boală psihică.